Actualitate

Cine „pune la cale” viitorul PUG al Floreștiului? Comisia de urbanism a avut prima ședință

Primarul Floreștiului, Bogdan Pivariu, a promis că o echipă de specialiști în urbanism vor realiza noul plan urbanistic general (PUG) al comunei.

 

 


Primarul Floreștiului a declarat că dorește să pună stop construirii haotice din comună și a anunțat că o echipă de specialiști în dezvoltarea urbanistică lucrează la un nou PUG. Noul primar al Floreștiului a strâns o echipă de experți în domeniul urbanismului, care, alături de care specialiștii din cadrul primăriei, lucrează la un nou plan urbanistic general (PUG).

 


Luni a avut loc prima ședință a comisiei consultative de urbanism din Florești, din care fac parte: 

- Claudiu Salanță, arhitect-șef al județului Cluj;
- Alexandru Lădariu, arhitect-șef al comunei Florești;
- Daniel Pop, arhitect-șef al municipiului Cluj-Napoca;
- Marcel Vancea, urbanist și membru al Comisiei tehnice de urbanism si amenajarea teritoriului a consiliului județean Cluj;
- Radu Roșca, arhitect și cadru universitar.


„Noi, floreștenii, am văzut ce înseamnă să lași la voia întâmplării și fără o direcție coerentă dezvoltarea imobiliară. În Florești avem mare nevoie ca viitoarele proiecte imobiliare, proiectele de drumuri, școli, parcuri și alte îmbunătățiri de infrastructură să deservească într-un mod practic cetățeanul. Avem deci nevoie de specialiști cu experiență și cu viziune pe termen lung. Urbanismul, adică planificarea dezvoltării unei localități, este mijlocul prin care poți direcționa creșterea unei comunități către o calitate a vieții ridicată”, a transmis primarul Floreștiului, Bogdan Pivariu.

Controale pe șantierele din Florești

De altfel, primarul Bogdan Pivariu anunță că administrația locală „a luat la puricat” șantierele existente pe raza comunei, pentru verificarea respectării disciplinei în construcții.


„Am pus bazele unei comisii de experți din care fac parte profesori, arhitecți, persoane cu multă experiență în domeniul dezvoltării urbanistice. Împreună cu aceștia, am început demersurile pentru realizarea PUG-ului care să deservească nevoile actuale și viitoare de dezvoltare a Floreștiului. Acest PUG va sta la baza strategiei de dezvoltare pentru Florești. O măsură importantă pe care am luat-o tot la acest capitol a fost să facem un inventar al tuturor șantierelor din Florești și să le impunem acestora respectarea disciplinei în construcții, să păstreze șantierele curate, să debaraseze molozul și să asigure rampă de spălare pentru utilajele lor, pentru ca astfel să evite murdărirea carosabilului”, a anunțat primarul Bogdan Pivariu, într-o conferință de presă.

„PUG-ul trebuie să deservească nevoile actuale și o proiecție viitoare a dezvoltării Floreștiului”

Planul urbanistic general realizat pe vechea administrație locală nu a fost supus votului consiliului local și nici nu va mai ajunge pe masa consilierilor, spune primarul Floreștiului, întrucât un studiu realizat de specialiști arată că acesta „nu coincide cu nevoile comunei”.


„Există un studiu referitor la acest PUG, studiu pe care l-am analizat alături de specialiști și eu consider că acest PUG care ar fi trebuit să ajungă în consiliul local nu oglindește întocmai necesitățile Floreștiului și nu face o proiecție viitoare a Floreștiului, așa cum mi-o imaginez eu. În acest sens, am luat decizia de a lucra inclusiv pe acel studiu, la elaborarea unui PUG care să deservească, așa cum am spus, nevoile actuale și o proiecție viitoare a Floreștiului”, a mai spus Pivariu.

CITEȘTE ȘI

STOP construirii haotice în Florești! Se lucrează la un nou plan urbanistic general

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter