Actualitate

Clujul istoric și cel modern, suprapus în fotografii ce trezesc nostalgie. GALERIE FOTO

Clujul istoric și cel modern, suprapus în fotografii ce trezesc nostalgie. Orașul a evoluat foarte mult în ultimele decenii, însă și-a păstrat aerul medieval.

 

Orașul Cluj-Napoca are o adevărată bogăție istorică în spate, lucru pentru care intră în atenția turiștilor în fiecare an. Fiind un oraș universitar, Clujul a evoluat foarte mult în ultimii ani, majoritatea străzilor fiind renovate, doar că o bună parte din oraș și-a păstrat aspectul medieval. Niște fotografii postate pe un grup de Facebook „Amintiri din Cluj” prezintă două perioade ale orașului care sun suprapuse.


Bulevarul Eroilor, una dintre cele mai importante străzi comerciale

În prima fotografie se poate observa o schimbare a Bulevardul Eroilor care era odată, plin de negustori, și care este acum plin de restaurante unde te poți relaxa. Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca a fost, încă din epoca medievală, una dintre principalele străzi comerciale. De la începutul secolului XX, după ce s-a extins și Piața Unirii, bulevardul s-a transformat într-un loc de relaxare pentru oameni. Publicistul Gyorgy Gaal spune că în perioada medievală, Bulevardul Eroilor a fost o arteră principală a orașului și o importantă zonă comercială, unde negustorii își prezentau marfa pentru boierii din zonă. Inițial, bulevardul a purtat numele de Strada de Mijloc, iar de-a lungul timpului și-a schimbat de multe ori denumirea, însă în 1989 a primit numele de „Bulevardul Eroilor” pentru a cinsti eroii Revoluției.

Astăzi, bulevardul este un loc ideal de relaxare, unde oamenii merg să se plimbe seara sau să bucure de un pahar de vin la una dintre terasele poziționate în zona pietonală.


A doua fotografie prezintă celebra Piața Muzeului, care este una dintre cele mai vechi piețe din Cluj, fiind situată în centrul primei incinte fortificate a vechii cetăți. Numită în trecut Piața Mică, acum găzduiește mai multe restaurante care sunt pe străduțele ce au un aer medieval, iar seara artiștii stradali completează peisajul. Pe lângă muzeu, alte repere importante din Piața Muzeului Cluj sunt Biserica Franciscană, Obeliscul Carolina sau Palatul Mikes. De asemnea, în anii trecuți se organizau tot felul de evenimente care încântau turiștii și studenții seri la rând. În acestă perioadă, te poți relaxa cu niște plimbări pe străzile înguste ale pieței.

Cetățuia, închisoare în Revoluția din 1848

Un alt reper important al Clujului este Cetățuia, care a fost construită între anii 1715-1735. Planurile arhitecului militar Giovanni Morando Visconti au fost de a crea ziduri în formă de stea, o redută, un turn, iar totul să fie înconjurat de bastioane. În interiorul Cetățuiei se aflau diferite clădiri care adăposteau spații administrative și un depozit de armament.


Scopul principal pentru care a fost ridicată această fortificație a fost de a asigura controlul asupra orașului, în perioada în care Transilvania a trecut în stăpânirea austriacă. De multe ori a fost folosită ca și închisoare, mai ales în perioada Revoluției din 1848. Astăzi, Cetățuia nu mai arată la fel, dar este unul dintre locurile preferate de clujeni și de turiști.

Bulevardul 21 Decembrie 1989 este una dintre cele mai vechi străzi la Clujului. La fel ca și alte zone din oraș, acest bulevard a avut mai multe denumiri de-a lungul anilor, care au conturat bogăția istorică a orașului: fost strada Kossuth Lajos (1899-1920 şi între 1940-1964), Calea Victoriei (între 1920-1929), a purtat numele mareşalului francez Foch (între 1929-1940), a fost strada Lenin (între 1964-1989), iar azi se numeşte Bulevardul 21 Decembrie 1989, după data la care s-au desfăşurat mai multe manifestații împotriva dictaturii lui Nicolae Ceaușeascu.


Piața Unirii este cea de-a doua piață a Clujului, iar în Evul Mediu avea denumirea de Piața Mare. A avut mai multe denumiri, în ultima parte a secolului XIX a devenit Piața Principală, dar imediat ce am intrat în secolul XX a primit numele de Piața Regele Matia (Mátyas Király tér), după numele lui Matei Corvin. În anii 80’ a primit denumirea de Piața Unirii, numele pe care îl poartă și acum. După revoluția din 1989, Piața Unirii a devenit punctul principal economic al orașului, mulți investitori au închiriat spații acolo pentru a-și desfășura activitatea. În Piața Unirii se organizează în fiecare an tot felul de evenimente cum ar fi: Târgul de Crăciun, Festivalul TIFF, și alte concerte care sunt organizate de Primărie.

CITEȘTE ȘI:


POZA ZILEI: Cum arăta Cetățuia în anii '80? Zona se schimbă RADICAL în următorii ani

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter