Actualitate
Arafat a anunțat că festivalurile s-ar putea anula și în acest an: „Imediat a ieşit cineva de la Cluj să comenteze că nu mă pricep la industrie”
Raed Arafat a fost criticat după ce a anunțat că festivalurile s-ar putea să nu fie organizate la vară, cu „zeci de mii de oameni”.
Secretarul de stat a vorbit duminică la Antena 3 despre viitorul industriei culturale, mai exact a concertelor și festivalurilor muzicale de mare amploare, organizate în mod normal vara.
Arafat a explicat că acestea s-ar putea să nu se desfășoare fiindcă tulpina nouă, din Marea Britanie, ar putea să se răspândească mai mult și în România: „Ştim că tulpina nouă poate deveni predominantă în România. Ştim că este mai agresivă, în termeni de contagiozitate. De aceea, trebuie să fim foarte atenţi cu măsurile de reluare a activităţii.”
Arafat: „Mă pricep mai mult la medicină”
Secretarul de Stat a explicat că se pricepe „mai mult la medicină”, după ce „a ieșit cineva de la Cluj să comenteze” că nu se pricepe la industrie:
„S-a supărat pe mine cineva că am zis: «Atenţie, că nu e sigur că veţi putea organiza la vară concerte cu zeci de mii de oameni.»
Imediat a ieşit cineva de la Cluj să comenteze că Arafat nu se pricepe la industrie. Aşa e. Mă pricep mai mult la medicină. Au început să anunţe deja vânzarea de bilete. Şi noi nici nu ştim cum o să fie la vară. Şi o să ajungem la situaţia în care o să fie discuţii, o să fie scandal. «Cine o să-i despăgubească pe cei care au cumpărat bilete?»”, relatează antena3.ro.
Arafat îi îndrumă pe oamenii care lucrează în această industrie să își ia o firmă de asigurare: „Poţi face afaceri, dar asigură-ţi afacerea. S-ar putea să coste scump. Există asigurări pentru astfel de festivaluri. Dacă se ajunge la anulare, eşti asigurat. Nimeni nu poate garanta, acum, că aceste festivaluri pot avea loc”, a declarat Raed Arafat.