Actualitate
Începe reabilitarea Castelului Banffy. Cât va dura restaurarea?
Consiliul Județean Cluj va începe reabilitarea, cu fonduri europene, a Castelului Banffy din Răscruci.
Consiliul Județean Cluj a desemnat, în urma soluționării definitive de către Curtea de Apel Cluj a contestațiilor formulate, câștigătorul licitației privind execuția lucrărilor de reabilitare a imobilului-clădire Castel Banffy și a parcului-monument din localitatea clujeană Răscruci.
„Vestea bună pe care o dăm azi clujenilor e că începe restaurarea acestei veritabile perle arhitectonice, un castel de o valoare culturală și istorică inestimabilă pe care îl avem în proprietate. Ne dorim ca lucrările să se deruleze cât mai alert, astfel încât castelul să poată fi inclus în circuitul turistic și al evenimentelor culturale, cu toate beneficiile ce decurg de aici”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Câștigătorul licitației
Inițial, câștigătorul licitației a fost firma Decorint SRL, după care au fost depuse mai multe contestații. În final, câștigătorul ales a fost compania Tomoroagă Construct SRL.
Durata și costurile pentru reabilitarea Castelului Banffy
În valoare de 27.670.836 RON fără TVA, lucrările de restaurare și conservare a castelului vor debuta după semnarea contractului de execuție și vor avea un termen de finalizare de maxim 24 de luni din momentul emiterii ordinului de începere.
Din cuantumul total al lucrărilor, 19.526.036 lei reprezintă valoarea lucrărilor finanțate din fonduri europene ca urmare a proiectului câștigat de forul administrativ județean în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.
Consiliul Județean urmărește prin intermediul proiectului punerea în valoare a ansamblului monument istoric prin schimbarea funcțiunii castelului în Centru Cultural cu standarde ridicate de finisare și dotare. Astfel, va fi amenajat un Centru cultural reprezentativ pentru județul Cluj, prin restaurarea clădirii și a zonei aferente, cu realizarea unor funcțiuni care să permită organizarea de evenimente culturale precum și deschiderea castelului pentru vizitarea de către publicul larg.