Actualitate

Numărul autorizațiilor de construire eliberate la Cluj a crescut. Au fost acordate peste 2.000 într-un singur an

Autorizațiile de construire eliberate la Cluj în 2020 sunt în creștere față de anul precedent. În ultimul an s-au eliberat peste 2.000 pe raza județului Cluj.

 

 


Câteva date ale Direcției Județene de Statistică Cluj arată că numărul autorizațiilor de construire eliberate la Cluj în 2020 se află în creștere, comparativ cu anul precedent. Au fost acordate peste 2.000 de autorizații pentru clădiri rezidențiale anul trecut.

 


Conform datelor statistice, pe parcursul anului 2020 în județul Cluj au fost eliberate 2.024 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, comparativ cu 1.731, acordate în 2019. Cele mai puține autorizații acordate la Cluj în 2020 au fost în luna mai, fiind eliberate 118, în timp ce în septembrie, numărul autorizațiilor pe raza județului a fost de 236.

Aproape 150 de autorizații acordate în decembrie

În ceea ce privește anul 2019, cele mai puține autorizații de construire au fost eliberate în luna aprilie, acestea fiind sub 100, față de iulie, când s-au acordat 226. În ultima lună a anului 2020, la Cluj s-a acordat un număr de 146 de autorizații de construire, fiind într-o ușoară creștere față de luna anterioară a anului.


CITEȘTE ȘI

Stop autorizații de construire în Borhanci

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter