Actualitate

Nuntă și botez, sparte de polițiști în județul Cluj! Polițiștii au împărțit zeci de amenzi invitaților

Două evenimente private, botez și nuntă, s-au terminat brusc, după ce au intervenit polițiștii care au împărțit zeci de amenzi invitaților.

 

 


Cele două evenimente private au avut loc în Gherla, vineri, 26 februarie. O nuntă și un botez s-au încheiat din cauza intervenției polițiștilor.

 


37 de persoane au fost amendate de către polițiștii care au intervenit.

„La data de 26 februarie a.c., în jurul orei 16.30,  polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că  în incinta unui restaurant din municipiul Gherla, se desfășoară 2 evenimente private, respectiv o nuntă și un botez, în încăperi separate, fără a fi respectate prevederile legale în vigoare.


La fața locului a fost identificat administratorul localului, un bărbat de 55 de ani, din municipiul Gherla.

În urma celor constate, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.


Totodată, 37 de persoane, participanți la evenimentele respective, au fost sancționate contravențional în conformitate cu Legea 55/2020”, a transmis IPJ Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter