Actualitate

Medicamente expirate, găsite și la Someșul Cald. Autoritățile au luat măsuri urgente

În data de 2 martie 2021 au fost găsite medicamente expirate la acumularea Someșul Cald din județul Cluj.

 

 


Incidentul de la Someșul Cald vine la doar câteva zile după ce la Tarnița au fost descoperite deșeuri farmaceutice pe marginea lacului. Ca urmare a sesizării Poliției Gilău, reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Cluj s-au deplasat la fața locului și au adunat medicamentele într-un sac, pentru a elima riscul că acestea să fie antrenate în apă.
 

Specialiștii Laboratorului Regional de Calitatea Apei din cadrul instituției au prelevat probe de apă din secțiunile reprezentative, la 700 de metri de coada lacului și la priza de captare a apei pentru potabilizare. Au fost efectuate analize fizico-chimice pentru indicatorii caracteristici apelor de suprafață destinate potabilizării: temperatură, pH, oxigen dizolvat, consum chimic de oxigen, cloruri, sulfați, fluoruri, cianuri, detergenți și fenoli.


Rezultatele obținute confirmă faptul că apa din acumularea Someșul Cald se încadrează în valorile normale. 

abonare newsletter