Actualitate
Se conturează o nouă „Alianță a Vestului”. Bolojan și Dumitrel i-au pus bazele și îl invită și pe Tișe alături de ei
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj este invitat într-o nouă „Alianță a Vestului”, pentru crearea unui circuit turistic și modernizarea drumurilor din Țara Moților.
Președinții Consiliilor Județene din Alba, Ion Dumitrel și Bihor, Ilie Bolojan, s-au întâlnit în Câmpeni pentru a încheia un parteneriat pentru zona Munților Apuseni care prevede crearea unui circuit turistic comun și modernizarea drumurilor din Țara Moților. La acest proiect este invitat și județul Cluj prin președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
„Am avut deosebita onoare să găzduiesc marți, 9 martie 2021, la sediul Primăriei Câmpeni, o întâlnire de lucru care a avut ca temă colaborarea în vederea realizării unor proiecte comune care vizează în special infrastructura și de care ar beneficia locuitorii Munților Apuseni din trei județe: Alba, Bihor și Cluj. Discuțiile au fost purtate cu Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel și Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.
Îmi doresc ca ceea au discutat cei doi președinți ai consiliilor județene Alba și Bihor să fie și pe placul președintelui Consiliului Județean Cluj, în așa fel încât proiectul gândit împreună să prindă contur și să se realizeze un circuit turistic care să lege cele trei județe.
Îmi doresc ca orașul Câmpeni și comunitatea noastră să se dezvolte și voi întreprinde toate demersurile necesare în acest sens” a explicat prezența celor doi președinți de Consilii Județene în capitala Țării Moților dar și planurile de viitor, primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pasca.
Dumitrel: „Un viitor parteneriat pentru a lega zona carstică dintre județele Alba, Bihor, dar și Cluj”
Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a declarat la rândul său că, prin asocierea celor trei județe, bogăția naturală a Munților Apuseni va putea fi pusă în valoare, iar problemele locuitorilor de aici ar putea fi rezolvate.
„Ne-am întâlnit astăzi aici, la Câmpeni împreună cu domnul președinte Bolojan să discutăm probleme care trebuie să le rezolvăm pentru moții din această zonă, pentru ca Câmpeniul să devină cu adevărat o capitală a moților. Este vorba, în discuțiile noastre, despre un viitor parteneriat pentru a putea să legăm zona Gârda – Arieșeni, zona carstică dintre județele Alba, Bihor, dar și Cluj. De asemenea, să punem în valoare această bogăție, care înseamnă bogăția naturală a Munților Apuseni, dar și partea culturală, tradițiile, arhitectură și până la urmă tot ce înseamnă oferta pe care ne-a lăsat-o înaintașii noștri pe aceste locuri. Sunt convins că așa cum îl cunoaște toată țara pe domnul Bolojan, cum știm că și noi dorim să ducem lucrurile până la capăt, această discuție se va finaliza cu proiecte care vor fi puse în practică: infrastructură rutieră, infrastructură turistică, infrastructură culturală și cum spuneam, să le valorificăm toate acestea pentru cei care trăiesc în această zonă a Munților Apuseni”.
Bolojan: „Proiecte de infrastructură rutieră, turism, de valorificare a tradițiilor și artei locale”
Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a subliniat nevoia dezvoltării infrastructurii din această zonă, arătând că, în următorii ani, accentul va fi pus pe modernizarea drumurilor, proiecte de turism și de valorificare a tradițiilor locale.
„La propunerea Consiliului Județean Alba, ar urma ca până la finalul lunii martie să semnăm un contract cadru de colaborare între județele noastre, care să stabilească domeniile și etapele pe care le avem de parcurs în așa fel încât proiectele care au fost anunțate de domnul președinte Dumitrel să devină realitate în anii următori. Se cuvine să-i mulțumesc domnului primar pentru că a găzduit această întâlnire și domnului președinte Dumitrel pentru acest parteneriat pe care județele noastre, și suntem convinși că și județul Cluj, îl vom demara începând din acest an în așa fel încât în anii următori proiectele de infrastructură rutieră, proiectele de turism, proiectele de valorificare a tradițiilor și artei locale să fie puse în valoare în beneficiul locuitorilor celor trei județe și în principal a zonei montane a Munților Apuseni”.