Actualitate

Eroare la vaccinare! Un tânăr care s-a vaccinat cu Pfizer a primit rapelul de la Moderna: „Am simțit cum transpir”

Eroare mare la un centru de vaccinare din București. Un tânăr care suferă de diabet a primit rapelul vaccinului de la Moderna, deși el a fost vaccinat inițial cu Pfizer.

 

 


Un bărbat din București care a fost vaccinat pe 24 februarie cu Pfizer, a primit miercuri rapelul, însă de la vaccinul Moderna. Medicul care l-a vaccinat, i-a propus bărbatului, care este și bolnav de diabet, să îl treacă în sistem cum că ar fi fost vaccinat tot cu Pfizer. Tânărul a refuzat propunerea, iar prin urmare nu a primit adeverința de vaccinare. Bărbatul acum se află în stare bună.

 


„Sunt un om care se gândește în perspectivă. Oricât aș fi asigurat că o să fiu bine, mă întreb pe baza a ce? Fiecare om e diferit, poți avea reacții diferite pentru că în corpul tău aceste substanțe se pot combina diferit, așa că am o rezervă”, a spus Alin Ionescu la Digi24.

Tânărul a spus că și-a dat seama ce s-a întâmplat când o asistentă a încercat să valideze vaccinarea în sistem: „Am simțit cum transpir. E o reație de panică, inițial”.


Asistentele s-au panicat, însă medicul le-a liniștit: „Nu este primul caz”

Asistentele s-au panicat, iar apoi au chemat un medic care le-a liniștit și le-a spus că să nu își facă griji că nu se va întâmpla nimic grav și că această situație s-a mai întâmplat.

„Nici nu mă gândeam că trebuie să fiu vigilent. De ce ar trebui să fie treaba mea să întreb din metru în metru: Pfizer îmi faceți?”, a spus el.


Băiatul a spus că a discutat și cu conducerea centrului de vaccinare, iar același răspuns l-a primit și de la ei, cum să nu ar fi probleme prea mari că i-a fost administrat alt vaccin.

„Atunci când un medic te întreabă: „Ești pe insulină?” nu e discuția la care mă așteptam, pentru că sunt tânăr și cel mai probabil am diabet de tip 1, este mai des întâlnit mai ales la persoanele slabe. Doamna doctor a spus apoi că și ea are probleme de sănătate, mai grave decât ale mele. Ce voia să-mi spună e că toată lumea e bolnavă și să nu mă mai plâng, că am vaccin. Eu așa am perceput-o”, a spus Ionescu.


„Mi s-a spus că păstrăm legătura să vedem ce se întâmplă cu adeverința. Asta m-a supărat, mi s-a părut așa, că la Romexpo lumea merge pentru adeverință de vaccinare: avem adeverință, călătorim liniștiți, nu mai stăm în carantină, nu mai contează dacă facem sau nu vaccinul”, a spus el.

Medicii l-au lăsat cu impresia că vaccinarea sa este compromisă și că nu se va mai putea vaccina atunci când acest proces se va repeta. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul camapaniei de vaccinare din România l-a sunat și i-a spus că cel mai probabil cele două vacicnuri funcționează împreună, dar cel mai bine este să își facă un test de anticorpi.

CITEȘTE ȘI:

Ce tipuri de vaccin sunt disponibile în centrele din Cluj-Napoca și județ? Vaccinarea se face cu Pfizer, Moderna sau AstraZeneca

Ultimele Stiri
abonare newsletter