Actualitate

Restaurantele ar putea funcționa la capacitate maximă din iunie. Când se va renunța la mască?

Premierul Florin Cîţu a declarat marţi că restaurantele şi hotelurile de pe litoral ar putea funcţiona la capacitate maximă de la 1 iunie, pentru persoanele vaccinate. Renunțarea la masca de protecție ar putea fi posibilă după 1 august.

 

 


Premierul Florin Cîțu a vorbit despre noi posibile măsuri de relaxare, care ar putea fi introduse de la 1 iunie. Se discută inclusiv despre posibilitatea de a renunţa la mască pe plajă sau în drumeţii, dar şi despre funcţionarea la capacitate maximă a restaurantelor, în cazul persoanelor vaccinate.

 


„Este clar că putem vorbi despre fără mască pe plajă, de exemplu. Fără mască, dacă mergem la munte în drumeţie, etc., putem să mergem fără mască. Dar putem să vorbim şi de lucruri sau de facilităţi pentru persoane vaccinate. Putem să vorbim, de exemplu, de restaurante, care pot să ajungă la capacitate de 100% cu persoane vaccinate, la interior. Sau hoteluri, pe litoral, cu capacitate de 100% cu persoane vaccinate. Deci sunt lucruri la care ne uităm. Putem să vorbim de evenimente private care pot fi deschise doar pentru persoane vaccinate şi aşa mai departe. Vom avea aceste evenimente pilot în Bucureşti şi Cluj, dar eu sunt sigur că rezultatele vor fi bune şi putem să ne gândim la astfel de evenimente”, a arătat premierul, într-o declaraţie acordată presei.

Vaccinarea, „singura soluție”

În ceea ce priveşte renunţarea la purtarea măştii în aer liber, Cîţu a declarat că acest lucru ar putea fi luat în calcul după 1 august.


„Deocamdată nu. Aş aştepta 1 august pentru acest lucru, depinde”, a spus premierul.

Cîţu a reiterat importanţa vaccinării, în vederea introducerii unor noi măsuri de relaxare.


„Singura soluţie de a scăpa de pandemie o reprezintă vaccinarea. Dacă atingem acele cinci milioane de persoane vaccinate la 1 iunie, vom putea să redeschidem mai mult economia”, a mai spus premierul.

CITEȘTE ȘI


Cîțu: „Soluția pentru a merge la concerte, mare sau restaurant e vaccinarea. La Cluj avem deja 30% populație vaccinată”

Ultimele Stiri
abonare newsletter