Actualitate

Modernizarea Căii Mănăștur și Moților ar putea lăsa fără case mai multe familii: „Am investit anii tinereții mele, bani, timp și suflet”

Procedura de consultare publică privind modernizarea Căii Mănăștur și a zonelor adiacente „scoate la lumină” cazurile unor familii clujene afectate de exproprierile realizate în vederea realizării proiectului propus. Mai mulți proprietari ar putea să rămână fără case.

 

 


A început procedura de consultare publică privind proiectul „Modernizare și dezvoltare circulație Calea Moților – Calea Mănăștur – str. Uzinei Electrice – str. Mărginașă”. Aceasta se va desfășura în perioada 5 – 19 mai, iar plângerile celor care urmează să fie expropriați în vederea realizării proiectului de modernizare a zonei au început deja să apară. Piațeta prevăzută în proiect ar putea afecta câteva familii, care sunt nevoite să renunțe la casele lor pentru construirea acesteia. Există nemulțumiri și în zonele în care se urmărește lărgirea benzilor de circulație.

 


Zona reglementată prin PUZ cuprinde Calea Mănăştur (tronsonul de la nr. 1 până la intersecţia cu str. Câmpului), Calea Moţilor (tronsonul de la nr.86 până la nr. 147), str. Mărginaşă (tronsonul de la nr. 1 până la intersecţia cu str. B.P. Haşdeu), arteră de legătură între Calea Moţilor şi str. Uzinei Electrice, precum şi parcelele adiacente acestor străzi.

Pierderi suferite de proprietarii caselor din zonă

„Subsemnaţii, împreună cu cei doi copii şi nepoţii, locuim în cele două imobile de pe strada Moţilor nr. 118, ai căror proprietari suntem. În urma comunicării primăriei, aflăm că proprietăţile sunt amplasate în zona propusă pentru spaţii de tip piaţetă şi că sunt propuse spre demolare/expropriere. Având în vedere cele reiterate, spectrul demolării/exproprierii planează asupra vieţii subsemnaţilor. De asemenea, imobilele nu stau în calea lărgirii străzilor. Ne opunem acestui plan.


La momentul actual, credem că ar fi normal ca cea mai mare grijă a noastră legată de domiciliu să fie îngrijirea florilor, însă, în loc de aceste preocupări firești la această vârstă, trebuie să ne ocupăm să ne facem bagajele și să ne găsim un nou domiciliu. Acest lucru nu este normal, după ce am muncit o viață întreagă”, au arătat proprietarii imobilului, în vârstă de peste 70 de ani.

Nu este singura plângere de acest gen, un alt imobil care ar urma să fie demolat fiind în proprietatea unei văduve din Cluj-Napoca, care ar putea rămâne pe drumuri în urma exproprierii.


„Nu sunt de acord cu această soluție propusă deoarece sunt o doamnă pensionară, văduvă. Locuiesc aici din 1977, imobilul fiind cumpărat de soțul meu, decedat în prezent. Pentru cumpărarea imobilului am investit anii tinereții mele, bani, timp și suflet”, explică proprietara unei case care stă în calea construirii piațetei.

Locuitorii unei case de pe strada Mărginașă au invocat inclusiv motive morale legate de tăierea unui liliac care are vârsta de aproximativ 100 de ani și care reprezintă „unul din punctele de frumusețe rară a zonei, cu o valoare morală deosebită pentru familie”. Liliacul se află pe proprietatea locuitorilor, iar tăierea acestuia ar trebui să fie realizată pentru lărgirea drumului din zonă.


Avantajele modernizării zonei, explicate de Emil Boc

Primarul Emil Boc a vorbit joi la un post de radio despre cum va arăta Calea Mănăștur și Calea Moților după modernizare. Sunt prevăzute câte cinci benzi de circulație, două piste de biciclete, dar și construirea unei piațete publice, a informat edilul.

„Se lărgește Calea Mănăștur de la patru la cinci benzi, vor fi chiar și două piste de biciclete, precum și o bandă dedicată mijloacelor de transport în comun. Vom avea o piațetă în zona Platinia, care să dea posibilitatea oamenilor să se întrunească într-un spațiu public. Avantajul este reprezentat de banda dedicată transportului în comun, asta este direcția în Cluj-Napoca - transportul alternativ la mașină, pentru ca orașul să devină unul cât mai nepoluant”, a declarat primarul Emil Boc, joi, la un post de radio local.

Conform documentației puse la dispoziție de municipalitate, proiectul „Modernizare și dezvoltare circulație Calea Moților – Calea Mănăștur – str. Uzinei Electrice – str. Mărginașă” prevede următoarele investiții:

- Patru benzi de circulație pe Calea Mănăștur, cu o lățime de trei metri liniari, iar la intersecția cu strada Mărginașă se vor realiza cinci benzi de circulație;
- Trei benzi de circulație pe strada Mărginașă cu o lățime de 2,90 ml;
- Patru benzi de circulație pe strada Oțetului cu o lățime de 3 ml, iar la intersecția cu Calea Moților se vor realiza cinci benzi de circulație;
- Patru benzi de circulație pe tronsonul Calea Moților – între strada Mărginașă și strada Moldovei, cu o lățime de 3 ml;
- Trotuare pe ambele părți ale carosabilului cu lățimi între 2 și 5 ml;
- Piste de biciclete în ambele sensuri pe Calea Mănăștur, Calea Moților și strada Oțetului cu o lățime de 2 ml.

Date tehnice privind proiectul de modernizare:

- Suprafața totală carosabil: 22.658 mp;
- Suprafața totală parcare reconfigurată: 1.568 mp;
- Suprafața totală trotuare: 9.714 mp;
- Suprafață totală zona pietonală: 2.016 mp;
- Suprafața totală piste pentru cicliști: 3.646 mp;
- Suprafața totală spațiu verde: 885 mp;
- Suprafața zidure de sprijin: 61 mp;
- Pod nou propus peste Canalul Morii, cu lungimea de 13,20 metri liniari.

Suma la care se ridică investiția pentru modernizarea zonei este de peste 54,3 milioane de lei, aproape 50 de proprietăți fiind afectate de lucrările propuse în cadrul proiectului. Pentru exproprierile necesare proiectului de investiții s-au alocat de către Primăria Cluj-Napoca peste 9 milioane de lei.

CITEȘTE ȘI

Bugetul Clujului de 2021 a fost aprobat cu unanimitate de voturi. VEZI LISTA investițiilor

Ultimele Stiri
abonare newsletter