Actualitate
Șoferul BEAT care a rănit o femeie în Nima, reținut pentru 24 de ore! Este cercetat pentru vătămare corporală din culpă
Șoferul beat care a provocat un accident în Nima a fost reținut pentru 24 de ore. În continuare, se desfășoară cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
Bărbatul care a provocat accidentul din localitatea Nima, județul Cluj a fost reținut pentru 24 de ore. Șoferul beat a rănit o femeie în urma accidentului, după care a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice pentru a se stabili alcoolemia.
„Bărbatul în vârstă de 40 de ani a fost reținut pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Cluj.