Actualitate
Un tânăr din Cluj a intrat prin efracție într-o GRĂDINIȚĂ. Le-a furat până și centrala termică
Un tânăr din județul Cluj a intrat prin efracție într-o grădiniță, de unde a furat mai multe bunuri în valoare de 7.000 lei. Băiatul a furat chiar și o centrală termică.
Un tânăr a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile după ce a intrat prin efracție într-o grădiniță de unde a furat mai multe bunuri: o staţie de călcat, un aspirator, un blender, un robot de bucătărie, o centrală termică, un feliator, mai multe cratiţe din inox, dar şi două truse de unelte.
„La data de 11 iunie a.c., în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Tuzii au identificat un tânăr de 15 de ani, din Câmpia Turzii, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de furt şi furt calificat.
Având în vedere faptul că acesta se afla sub măsura preventivă a controlului judicar, a fost prezentat magistraţilor din cadrul Judecătoriei Turda, fiind dispusă schimbarea măsurii preventive. Astfel, tânărul a fost arestat pereventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
În fapt, în urma activităţilor de cercetare efectuate, s-a stabilit faptul că în perioada 13 martie -16 martie, acesta ar fi pătruns prin efracţie în interiorul unei grădiniţe din municipiu, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, respectiv o staţie de călcat, un aspirator, un blender, un robot de bucătărie, o centrală termică, un feliator, mai multe cratiţe din inox, dar şi două truse de unelte, cauzând un prejudiuciu de aproximativ 7.000 de lei.
Totodată, urmare a activităţiilor investigativ-operative, s-a stabilit faptul că la data de 16 aprilie a.c., acesta ar fi sustras o bicicletă din scara unui bloc”, a transmis IPJ Cluj.
CITEȘTE ȘI:
Furt într-o florărie din Florești prin metoda „bancnota de 100 lei”. Mai mulți clujeni au pățit-o. FOTO/VIDEO
Tânăr reţinut pentru furt. S-a căţărat şi a forţat geamul unei locuinţe