Actualitate

Vești bune. Românii pot intra în Bulgaria fără test COVID sau dovada vaccinării

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că rersoanele care călătoresc din România în Bulgaria pot prezenta doar cartea de identitate sau paşaportul.

 

 


Persoanele care sosesc din România pot intra în Bulgaria fără a fi obligate să prezinte alte documente, cu excepţia documentelor de călătorie - carte de identitate sau paşaport, a comunicat MAE.

 


Noile măsuri se aplică până la data de 31 iulie. Potrivit informaţiilor publicate de autorităţile bulgare, pe teritoriul Republicii Bulgaria se aplică sistemul de clasificare a statelor de provenienţă pe mai multe zone (verde, portocalie, roşie), în funcţie de gradul de răspândire a COVID-19 în aceste state.

De asemenea, a fost instituită o categorie/zonă specială, în care a fost inclusă şi România, precizează sursa citată.


Mai multe informaţii cu privire la clasificarea statelor pe zonele menţionate anterior (verde, portocalie, roşie), respectiv condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care sosesc în Republica Bulgaria din acele state, precum şi eventuale excepţii de la aceste măsuri pot fi consultate pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe: www.mae.ro/node/51904.

Totodată, lista statelor clasificate în funcţie de zonă poate fi consultată şi pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii din Republica Bulgaria.


CITEȘTE ȘI

Țările cu RISC EPIDEMIOLOGIC crescut. Care sunt statele aflate în ZONA ROȘIE, galbenă sau verde?

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter