Actualitate

VIDEO. „Șmecherii” de pe Tarnița, surprinși cu bărcile cu motor pe lac. Păcat că sunt INTERZISE

„Șmecherii” s-au întors pe lacul Tarnița cu bărcile cu motor, deși acestea sunt interzise, potrivit regulamentului.

 

 


Un cititor monitorulcj.ro ne-a semnalat că pe lacul Tarnița s-au întors șmecherii, cu bărcile cu motor. Tinerii ar trebui să primească amenzi usturătoare, potrivit regulamentului.

 


Potrivit regulamentului, „șmecherii” ar trebui sancționați cu amenzi între 2.000 și 6.000 de lei pentru că au încălcat regulile.

Ce prevede regulamentul?

Regulamentul pentru Tarnița prevede trei zone de lac, în două dintre ele fiind interzisă naviagația, iar în cea de-a treia este permisă doar cu ambarcațiuni care folosesc motoare electrice, cu excepția celor care sunt deținute de autoritățile publice și se află în misiune. 


Oamenii care nu respect aceste reguli vor fi sancționați cu amenzi usturătoare care ajung până la 6.000 de lei.

Cele mai mari amenzi sunt cele pentru accesul cu mijloace care utilizează combustibili fosili, acestea fiind între 3.000 și 6.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000 și 50.000 de lei pentru persoanele juridice.


Pentru oamenii care navighează în zonele I și II sau cei care realizează activități de întreținere a bărcilor direct pe lacuri vor plăti amenzi între 3.000 și 5.000 de lei.

Amenzi între 1.000 și 3.000 lei sunt fixate și pentru cei care nu reduc viteza în zona II, navighează la o distanță mai mică de 20 de metri de maluri sau nu respectă regulile generale privind navigația pe lac (distanța între ambarcațiuni, partea pe care se merge etc).


Cele trei zone:

- ZONA I este situată în imediata apropiere a barajului la mai putin de 200 m pe toată lățimea lacului,
- ZONA II cuprinde zona plajelor I,II,III,IV și V la o distanță de 50 m de la mal spre interiorul lacului
- ZONA III cuprinde toate celelalte enclave si aducțiuni, inclusiv coada lacului.

Aceleași reguli sunt aplicate și pentru lacul Fântânele. Accesul cu ambarcațiuni care utilizează carburanți fosili este interzis, de asemenea, și în ceea ce privește lacul Fântânele, cu excepția celor deținute de autoritățile publice și care se află în misiune. La fel ca în cazul lacului Tarnița, este permisă navigația ambarcațiunilor de agrement și sportive propulsate exclusiv cu vâsle, vele, pedale și motoare electrice. Amenzile pentru nerespectarea prevederilor regulamentului sunt identice cu cele aplicate pe lacul Tarnița.

CITEȘTE ȘI:

Pedepse aspre pentru șmecherii de pe Tarnița și Beliș-Fântânele. Regulamentul care interzice bărcile cu motor. Care sunt excepțiile?

 

VIDEO. „Șmecherii” s-au întors pe Tarnița! Bărcile cu motor, înapoi pe lac chiar dacă sunt INTERZISE

 

abonare newsletter