Actualitate

Un restaurant din Cluj aruncă uleiul uzat în canal. 1 litru de ulei poate să polueze 1 milion de litri de apă

Mai mulți oameni se plâng că angajații unui restaurant din județul Cluj aruncă uleiul uzat direct în canalul de pe stradă.

 

Locuitorii de pe strada Florilor din Dej, județul Cluj, se plâng în număr mare că angajații unui restaurant aruncă uleiul folosit la prăjit în canalizarea de pe stradă, scrie dejeanul.ro.


 

Acest lucru este necorespunzător și ilegal, dar se întâmplă de fiecare dată când acolo este organizată o masă de înmormântare.


Uleiul aruncat în canalizare poluează mediul, dar și ajunge la roțile mașinilor, fiindcă se întinde pe toată lungimea străzii, potrivit sursei citate. 

Un singur litru de ulei uzat ajuns în canalizare poate să polueze 1 milion de litri de apă, conform icdv.ro. Această cantitate de apă este necesară unui adult pentru a trăi 14 ani.


Deșeurile de acest fel rămase în urma gătitului ar trebui aruncat în locuri special amenajate, pentru evitarea poluării.

Foto: dejeanul.ro


CITEȘTE ȘI:

Moda uleiului de palmier face ravagii în... canalizarea orașului

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter