Actualitate
Simona Halep, în vizită la Cluj:„Îmi face deosebită plăcere să joc aici”
A doua zi a turneului Winners Open WTA250 a fost una plină de provocări. În vreme ce pe terenul central au început meciurile de main draw, tabloul de calificări s-a încheiat, iar jucătoarele au fost repartizate pe tabloul principal.
Dintre cele 5 românce care au jucat astăzi în turul al doilea al calificărilor, Alexandra Dulgheru este singura care a obținut o victorie, după duelul românesc cu Gabriela Talabă. Gabriela Ruse, locul 107 WTA a fost eliminată în primul tur al turneului de ucraineanca Lesia Rurenko (6-3, 6-3). Rămâne de văzut cum va performa Irina Fetecău în meciul cu Seone Mendez (Austria), meci întrerupt (4-2) și care se va încheia astazi.
Programul a suferit modificări din cauza unei ploi puternice, însă în mai puțin de 2 ore, apa a fost drenată de pe terenuri, iar meciurile au fost reluate. Invitații surpriză ai zilei de luni au fost Simona Halep și Ion Țiriac, care au asistat la primele confruntări din teren.
Simona Halep: În primul rând, mă bucur că am ajuns la Cluj din nou, e o mare plăcere de fiecare dată. Oamenii de aici sunt deosebiți, iar organizarea este absolut superbă. Am ajuns aseară, am apucat să dau o tură peste tot și am văzut că sunt foarte multe zone de care sportivii chiar se pot bucura. La un turneu, ai numai meciuri, numai antrenamente, dar aici e și un beauty corner, e și sala de forță, care este foarte bună, îmi place și zona de VIP. Mă bucur tare că am venit, din păcate nu am putut să joc, fiind accidentată; nu am știut starea în care voi fi la această oră, în plus zgura nu se potrivește acum, pentru că eu plec săptămâna aceasta în Canada, la un turneu de hard. De data asta nu am putut să joc, dar pe viitor, dacă se va potrivi cu programul meu, cu siguranță voi juca. Îmi face o deosebită plăcere să joc la Cluj, așa cum am făcut-o și în FED Cup, când am câștigat câteva meciuri.
Ion Țiriac: România are nevoie de cel puțin 12 turnee WTA. Ne trebuie o nouă generație după Simona Halep, Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse, să nu cumva să dispărem cum a dispărut gimnastica. Faptul că acest club e atât de șic, atât de bine aranjat și de frumos, e meritul celor care îl au în administrație.
Simona Halep a avut și un mesaj pentru jucătoarele și fanii din România: Le doresc mult succes jucătoarelor, alor noastre în primul rând. Le doresc să se simtă bine, pentru că e o atmosferă bună, să dea tot ce au mai bun ca să câștige, pentru că atunci când joci în țara ta e o bucurie specială când câștigi. La mine așa a fost la București. Spectatorilor le doresc să vină cât mai mulți la meciuri, pentru că jucătoarele noastre au nevoie de sprijinul lor. Sper să revenim la normal cât mai repede, pentru că această bulă este foarte greu de suportat.
Un alt invitat special a ajuns în cea de-a doua zi a turneului la Winners Open este celebra fotografă din Los Angeles, Radkla Leimeritz. Artista a pozat marile celebrități de la Hollywood și a dezvoltat în ultimii ani o pasiune pentru tenis. Ea și-a dorit să fotografieze jucătoarele din România și a realizat astăzi sesiuni foto cu Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Briana Szabo. Astăzi, la Winners Open, va avea loc vernisajul unei expoziții cu 22 de fotografii, în premieră pe țară.
Highlights - Winners Open WTA250 / 3 august
A treia zi a turneului Winners Open se anunță a fi una aglomerată, cu 5 meciuri pe terenul central. 7 românce vor juca mâine la simplu: Irina Fetecău care are mâine meciul de calificare, Mihaela Buzărnescu, Irina Bara, Ana Bogdan, Alexandra Dulgheru, Jaqueline Cristian și tânăra Briana Szabo (15 ani) care își face debutul în circuitul WTA.
Primele două favorite intră astăzi pe teren. Alize Cornet (59 WTA) va juca cu Mayar Sherif (119 WTA). Meciul zilei este cel dintre Andrea Petkovic (91 WTA) și Alexandra Dulgheru (381 WTA), care se revăd la 10 ani de precedenta lor întâlnire în circuit. Tot astăzi încep meciurile la dublu, amânate cu o zi din cauza condițiilor meteo. Programul va începe la 10.30, cu o jumătate de oră față de programul obișnuit al turneului.