Actualitate

Va intra Clujul în carantină? Părerea lui Emil Boc: „Nu cred că se va mai ajunge la lockdown”

Primarul Emil Boc a vorbit, vineri dimineața, despre situația valului 4 al pandemiei, în contextul creșterii numărului de cazuri atât la Cluj, cât și la nivel național.

 

 


„Va fi un val 4 al pandemiei, dar nu de aceeși intensitate ca în trecut, pentru că, în primul rând, oamenii sunt vaccinați, avem experiență de gestionare a situației pandemiei și a secțiilor de terapie intensivă. Am învățat din valurile anterioare”, a declarat Boc, vineri dimineața, la un post de radio.

 


În ceea ce privește o eventuală carantinare, edilul crede că nu va mai fi impusă.

„Eu cred că niciodată nu vom mai avea de-a face cu un lockdown și nu se va mai ajunge acolo. Militez în continuare pentru vaccinare, noi nu închidem centrele, le ținem deschise, inclusiv pe cel drive thru. Clujul se află într-o poziție privilegiată datorită numărului mare de vaccinați, am trecut de 60%, iar asta ne ajuta să nu avem cazuri grave și să aglomerăm secțiile de ATI, unde nu cred că vom mai depași mai mult de 400 de locuri pe țară. În septembrie vom avea undeva la 1.800-1.900 de cazuri. Totul poate fi diminuat ca impact dacă ne vaccinăm, nu există altă cale”, a mai spus primarul.


El a precizat că în cazul în care va fi nevoie de administrarea unei a treia doze de vaccin, este dispus și hotărât să o realizeze.

„Dacă va fi omologată doza 3, voi fi cu siguranță acolo să o aplic. Nu am nicio reținere să mă raliez la ceea ce știința demonstrează că este eficient. Doar prin vaccinare ne putem salva viața”, a adăugat Emil Boc.


CITEȘTE ȘI:

Epidemiolog: „Clujul culege deja roadele organizării unor evenimente de zeci de mii de oameni în plin val Delta”

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter