Actualitate

Sancțiune „subțire” pentru directorul Polivalentei, care și-a cumpărat țoale din banii clujenilor

Ionuț Rusu „plătește” hainele de lux cumpărate pe banii Sălii Polivalente cu 10% din salariul pe trei luni. Gros obrazul, subțire sancțiunea!

 

 


În urma scandalului apărut în spațiul public în urmă cu câteva luni cu privire la achiziționarea „inoportună” a unor articole de comsum, vestimentare și sportive din bani publici de către directorul Sălii Polivalente din Cluj-Napoca, Ionuț Rusu, au fost anunțate sancțiunile imputate acestuia.

 


Astfel, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca de joi, Consiliul administrației a anunțat care vor fi sancțiunile aplicate în acest caz, în urma votului membrilor consiliului.

„S-a luat act de ce s-a vehiculat în spațiul public iar în urma dezbaterilor și analizei, am ajuns la următoarele concluzii - Achizițiile la care se face referire s-au făcut fără o oportunitate categprică, fapt pentru care, pentru a elimina orice suspiciune, s-au luat următoarele măsuri:


Acele echipamente, articole de îmbrăcăminte să fie imputate și recuperate la buget, astfel încât Ionuț Rusu a achitat contravaloarea articolelor de îmbrăcăminte. În privința articolelor sportive, acestea au fost returnate producătorului, fiind făcută factură de retur. Așadar, nici această problemă nu mai există, nici scripitic și nici faptic, fiind rezolvată. Produsele de protocol, băuturi și alte produse, fac precizarea că cele sigilate și neconsumate au fost returnate comerciantului, iar diferența a fost acoperită din punct de vedere financiar de către Ionuț Rusu.

Concret, pentru lipsa de oportunitate a cheltuielilor, membrii Consiliului de administrație au dispus sancționarea cu diminuarea drepturilor salariale cu 10 la sută pe trei luni, acest raport fiind semnat de toți membrii consiliului”, a declarat președintele Consiliului de administrație, joi, la ședința forului administrativ.


El a precizat că sancțiunile au fost aplicate conform Codului muncii.

CITEȘTE ȘI:


Se scumpesc locurile de parcare de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca! De când va fi modificat prețul?

Ultimele Stiri
abonare newsletter