Actualitate

HAOS în traficul din Cluj-Napoca, în prima zi de școală. Aglomerație de la primele ore ale zilei. FOTO

Un nou an școlar, aceeași „poveste” în Cluj-Napoca. Luni, de la primele ore ale dimineții, mai multe străzi din oraș erau deja aglomerate, deși elevii au la dispoziție mai multe autobuze pentru a ajunge la cursuri.

 

 


Zona centrală a orașului a fost aglomerată de la primele ore ale dimineții, pe strada Emil Isac circulându-se bară la bară. Aceeași situație a putut fi surprinsă de șoferii din trafic și pe strada Clinicilor.

 


Acest „scenariu” se repetă an de an la Cluj, odată cu începerea școlii. Prima săptămână a noului an școlar găsește toate unitățile de învățământ în scenariul 1, ceea ce înseamnă că toți elevii clujeni participă la ore cu prezență fizică.

Aglomerația formată este la fel ca în fiecare an în prima zi de școală, chiar dacă CTP a anunțat suplimentarea mijloacelor de transport în comun cu aproximativ 30%, începând cu data de 13 septembrie.


Astfel, transportul elevilor din clasele 0 – IV la școli se face cu autobuze dedicate pe 12 trasee, din cartierele Mănăștur, Zorilor – Făget, Gheorgheni, Mărăști, Grigorescu, Buna Ziua, zona Iris și Lombului.

Autobuzele vor avea ca destinație liceele din centrul municipiului Cluj-Napoca: Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu, Liceul Teoretic Avram Iancu, Seminarul Teologic Ortodox, Colegiul Național George Coșbuc, Seminarul Bathory Istvan, Liceul Teoretic Bathory Istvan, Colegiul Național Emil Racoviță, Liceul Teologic Reformat, Liceul Teoretic Apaczai Csere Janos, Liceul Teoretic Gheorghe Șincai.


Toți elevii au la dispoziție mijloace de transport special destinate, având inscripția „TRANSPORT ELEVI” cu plecări după ora 7:10 din cartiere spre centrul municipiului și reîntoarcerea în jurul orei 14:00, pe următoarele linii:

Autobuze:

Linia 9 – Bucium 7:20 – P-ta Gării 14:02;
Linia 24 – Bucium 7:15 – Unirii 14:05;
Linia 30 – Grigorescu 7:20 și A. Vlaicu 7:18 – A. Vlaicu și Grigorescu 14:02;
Linia 31 – Calea Baciului 7:15;
Linia 35 – Zorilor 7:21;
Linia 39 – Valea Chintăului 6:55;
Linia 42 – Câmpului 7:15;
Linia 43B – Grigorescu 7:20.


Troleibuze:

Linia 3 – P-ta Gării 7:27;
Linia 5 – Aeroport 7:09;
Linia 6 – Bucium și A. Vlaicu 7:20 – A. Vlaicu 14:05;
Linia 25 – Bucium 7:12 – Unirii 14:12.

Tramvaie:

Linia 102 – Bucium și B-dul Muncii 7:16 – B-dul Muncii 14:05;
Linia 101 – Bucium 7:21 – P-ta Gării 14:05.

Accesul elevilor se face doar pe ușa din față și va fi permis doar acestora, fără alți însoțitori.

CITEȘTE ȘI:

Prima zi de școală pentru elevi! La Cluj, copiii vor afla în fiecare vineri dacă merg fizic la cursuri

Ultimele Stiri
abonare newsletter