Actualitate

Târgul Produs de Cluj ajunge în weekend la Gherla

Consiliul Județean Cluj organizează, între 17 și 19 septembrie, Târgul Produs de Cluj la Gherla, o sărbătoare dedicată toamnei și micilor întreprinzători locali.

 

 


Derulată prin intermediul Asociației Produs de Cluj, manifestarea expozițională se bucură de parteneriatul Primăriei municipiului Gherla.

 


„E septembrie, e toamnă, una din perioadele în care timpul parcă se contractă și nu apucăm să facem tot ce ne dorim. Și de aceea există târgurile Produs de Cluj, evenimente care vin în sprijinul producătorilor și gospodinelor, deopotrivă. Pentru că aici găsiți nu doar fructele și legumele necesare pentru a prepara conserve, ci și zacuști, dulcețuri, gemuri, siropuri sau murături pregătite să își ocupe locul în cămări. Gherla, dincolo de orașul care a devenit a doua casă în cei zece ani de existență a proiectului nostru, este avanpremiera Zilelor Recoltei de la Cluj-Napoca, ultima mare manifestare din municipiul reședință. Asta nu înseamnă că nu dăm importanța cuvenită vechiului Armenopolis, dimpotrivă, îi mulțumim că ne este alături în ceea ce presupune promovarea culturii și a economiei locale”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

La Târgul Produs de Cluj de la Gherla vor fi prezenți peste 30 de expozanți care vor oferi celor interesați legume și fructe de sezon, dulcețuri, gemuri și zacuști, uleiuri presate la rece, miere de albine, sucuri și siropuri naturale, dar și dulciuri de casă. Meșterii artizani vor fi prezenți cu ii și cămăși tradiționale, podoabe lucrate de mână, produse de marochinărie, jucării și obiecte sculptate în lemn. Şi pentru că e vremea culesului, gherlenii vor avea parte de o surpriză, respectiv o mustărie tradiţională, de unde vor putea gusta must proaspăt stors. Bucătari pricepuți sunt gata să delecteze publicul cu cele mai bune preparate la grătar, așa cum se cuvine la ceas de sărbătoare.


 Nu va lipsi, nici de această dată, parcul de distracții, destinat nu doar celor mici, ci tuturor amatorilor de adrenalină, cu mașinuțe tamponabile, carusel și trenuleț, precum și cu incitantul rangers.

În conformitate cu normele legale în vigoare, accesul în incinta târgului va fi condiționat de purtarea măștilor de protecție și respectarea distanțării sociale. Intrarea și ieșirea vor fi marcate distinct și la fiecare stand vor fi amplasate dozatoare cu soluții pentru dezinfectarea mâinilor.


CITEȘTE ȘI

Clujenii revin la viața de dinainte. Târgul „Produs de Cluj la Dej” se întoarce cu produse tradiționale și spectacole de folclor

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter