Actualitate

Alimentele INTERZISE bolnavilor de COVID. Ce să NU mănânci dacă te-ai infectat cu coronavirus

Organizația Mondială a Sănătății a transmis câteva sfaturi pentru persoanele infectate cu COVID-19. Cei cu o formă ușoară a bolii și care se află izolați acasă ar trebui să evite consumul unor alimente, pentru ca organismul să se refacă mai ușor.

 

 


Astfel, OMS sfătuiește ca cei infectați cu COVID-19 să limiteze consumul de sare, zahăr și grăsimi, evitând alimentele în care acestea sunt incluse.

 


Alimentele procesate sunt dăunătoare bolnavilor de COVID

Bolnavii de COVID ar trebui să evite consumul alimentelor procesate, cum ar fi biscuiți, prăjituri ori cereale cu zahăr. Dulciurile ar putea fi înlocuite cu fructe proaspete ori congelate, conform experților.

Grăsimile, de evitat de cei confirmați cu coronavirus

Și grăsimile sunt considerate dăunătoare pentru bolnavii de COVID, aceștia fiind sfătuiți să nu consume carne roșie și să înlăture pielea de pe carnea de pasăre. Se recomandă de asemena consumul de maximum 3-4 lingurițe de uleriuri vegetale pe zi, fie că este folosit pentru prepararea mâncării ori ca dressing în salate.


Pentru a le înlocui pe acestea, se poate opta pentru grăsimile sănătoase, cum ar fi pește, semințe sau ouă.

Se recomandă bolnavilor de COVID să evite sarea

Organizația Mondială a Sănătății mai sfătuiește reducerea consumului de sare, cantitatea maximă recomandată fiind de 5 grame de sare, fie că este vorba de sare de masă, adăugată la gătit ori cea conținută în alimentele cumpărate.


Pentru a nu depăși limita cantității recomandate de sare, se recomandă citirea cu atenție a etichetelor produselor alimentare.

Hidratarea, importantă pentru bolnavii COVID

Persoanele infectate cu COVID-19 mai trebuie să țină cont de hidratare, fiind recomandat consumul a cel puțin 1,5-2 litri de apă. În apă se pot adăuga și fructe, pentru un plus de gust.


De asemenea, pentru a trece mai ușor prin boală, se recomandă consumul de salate proaspete, carne la grătar sau coaptă, deserturi din fructe cu conținut redus de zahăr.

„Nu există, însă, alimente, băuturi sau modele alimentare care ne-ar proteja sau vindeca de infecția COVID-19. Doar alimentația rațională și sănătoasă ne poate oferi o stare de sănătate bună și imunitate puternică. Unele alimente, fiind cu conținut sporit de anumite vitamine și microelemente, contribuie la un statut de imunitate adecvat”, se arată în Ghidul privind alimentația sănătoasă și activitatea fizică pentru persoanele aflate în regim de carantină sau autoizolare la domiciliu.

Alimente recomandate bolnavilor de COVID-19:

Zarzavaturile, varza, pătrunjelul, ceapa, ardeiul gras, spanacul, țelina, fasolea.

CITEȘTE ȘI:

5 alimente care au efectul ibuprofenului. Te scapă de dureri și ajută organismul să funcționeze mai bine

Ultimele Stiri
abonare newsletter