Actualitate

Doi bărbați, înghițiți de un mal de pământ în județul Cluj. Echipajele SMURD au intervenit cu un elicopter

Doi bărbați au fost surprinși de un mal de pământ în localitatea Viștea, iar echipajele SMURD au intervenit cu două echipe speciale și un elicopter.

 

 


„Două autospeciale cu modul de descarcerare şi echipamente pentru salvări din medii ostile vieţii, două echipaje SMURD şi un elicopter SMURD au intervenit în această dimineaţă în urma unui apel care anunţa faptul că două persoane au fost surprinse de un mal de pământ în localitatea Viştea.

Solicitarea pentru intervenţia pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 8:20, iar la faţa locului s-a constatat că doi bărbaţi căzuseră împreună cu malul de pământ surpat în şanţul realizat pentru lucrări la reţeaua de canalizare, ce avea o adâncime de circa 2 metri.


Aceştia erau în stare de conştienţă şi cooperanţi, fiind ieşiţi din şanţ înainte de sosirea salvatorilor, nefiind acoperiţi de malul de pământ după surparea acestuia”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

 


CITEȘTE ȘI

Primarul din Tureni critică separatoarele de sensuri dintre Cluj-Napoca și Turda: „Câți oameni mai trebuie să moară?”

Ultimele Stiri
abonare newsletter