Actualitate

Tineri, prinși după ce au furat piese dintr-un TIR parcat în Cluj-Napoca. Hoții, REȚINUȚI pentru 24 de ore

Un tânăr de 19 ani împreună cu o tânără de 23 de ani au fost reținuți după ce au furat piese dintr-un TIR parcat în Piața 1 Mai din Cluj-Napoca.

 

 


„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 2 Poliție au reținut pentru 24 de ore doi tineri, de 23 și 19 ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

 


În fapt, polițiștii au fost sesizați la data de 28 septembrie, de către un bărbat din municipiul Dej, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras piese componente și de instalație electrică de pe autotrenul său, aflat parcat în zona Pieței 1 Mai din Cluj-Napoca.

Urmare a activităților investigative și de cercetare inițiate de polițiști, autorii faptei au fost identificați în persoana unui tânăr de 19 ani, din Florești și a unei tinere de 23 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.


În cursul zilei de ieri, în cadrul unei acțiuni de prevenire și combaterea a infracțiunilor stradale, au fost puse în executare două mandate de aducere, emise pe numele celor în cauză.

Aceștia au fost conduși la sediul poliției, unde, în baza probatoriului administrat, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 - Poliție au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.


Cei doi au fost conduși și predați reprezentanților unui Centru de Reținere și Arestare Preventivă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter