Actualitate

Accident GRAV în Turda. Un bărbat încarcerat, în urma unui impact între două mașini. Trei persoane au ajuns la spital

Un bărbat a fost găsit încarcerat după ce două mașini s-au ciocnit într-o intersecție, în Turda. Bărbatul nu era conștient, fiind dus la spital alături de încă două persoane.

 

 


„Poliția a fost sesizată în jurul orei 19.25 cu privire la un eveniment rutier produs în Turda între două autovehicule, la intersecția străzii Calea Victoriei cu strada Izvor.

 


Din primele informații, conducătorul unui autoturism care se deplasa pe strada Calea Victoriei, din direcție Câmpia Turzii spre Cluj-Napoca, la efectuarea unui viraj pentru a pătrunde pe strada Izvor, a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe strada Calea Victoriei, din sens opus.

În urma evenimentului, conducătorul autoturismului care se deplasa din direcția Câmpia Turzii spre Cluj-Napoca, alături de alte două persoane din celălalt autovehicul au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.


Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, un bărbat a fost găsit încarcerat de echipajele de salvare.

„În urma accidentului au rezultat trei victime, dintre care una era încarcerată. Victimele au fost transportate la spital, una dintre persoane, cea încarcerată, fiind semiconștientă”, au declarat reprezentanții ISU Cluj.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter