Actualitate
Clădirea Filstich Kemény, cea mai rânvită locuință din sec. XVI: „Însoțitorul virtuții este invidia”
Zilnic trecem prin centrul orașului și suntem uimiți de arhitectura clădirilor, însă puțini cunosc istoria acestora. Acesta este și cazul clădirii Filstich Kemény. Clădirea Filstich Kemény a fost cea mai râvnită construcție din perioada barocă, sângeroasa Anna Báthory (cunoscută ca și femeia-vampir) trecând pragul clădirii.
Orașul Cluj are farmecul lui prin legendele și poveștile care așteaptă să fie descoperite, povestea Casei Filstich Kemény se numără printre ele. Casa Filstich Kemény este situată în centrul municipiului Cluj-Napoca, în Piața Unirii numărul 27 și este monument istoric.
Casa a fost construită la începutul secolului al XVI-lea, iar în anul 1595 a fost preluată de către familia Filstich, familia care făcea parte din breasla aurarilor. În anul 1597, fiul lui Petre Filstich, Petre Filstich Jr. a ridicat un chenar decorativ al unei uși care poate fi văzută şi azi în curtea interioară. Pe acel chenar apar inițialele fiului lui Petre Filstich, anul 1597, blazonul familiei și motto-ul „Însoțitorul virtuții este invidia”. Blazonul familiei Filstich era reprezentat de un inorog cabrat înconorat cu un coif din care se înalță bustul unui alt unicorn, străpuns de o suliță. Decorațiunile extrem de elevate și acuratețea detaliilor confirmă faptul că proprietarul era unul dintre cei mai înstăriți oameni ai Transilvaniei din acea perioadă. Pe fațada actuală a clădirii, de stil baroc, este reprezentat Sfântul Florian, înconjurat de case în flăcări, pentru că se presupune că această casă a fost ocolită de un mare incendiu din perioada anului 1600.
Prin clădirea Filstich Kemény au trecut o mulțime de personalități importante din istorie
În ciuda aspectului pe care îl are astăzi, clădirea era printre cele mai râvnite locuințe din oraș. Legendele spun că motto-ul de sub blazonul familiei „Însoțitorul virtuții este invidia” a fost pus intenționat de Peter Filstich Jr. din cauza invidiei vecinilor. Potrivit registrelor juridice din anul 1603 atestă prezența comisariului imperial, Paul Krausenegg și a generalului Gheorghe Basta în casa Filstich Kemény
Documentele din anul 1607 arată că în acea perioadă clădirea devine locuită de Dionisie Bánffy, alături de soția sa, Anna Báthory.
Contesa Ana Báthory era verișoara lui Elisabeta Bathory, amândouă fiind cunoscute ca cele mai sângeroase femei din istorie.
La începutul secolului al XVIII-lea, clădirea a ajuns în posesia familiei Wass de Țaga. Sámuel Kemény, nepotul prefectului Dániel Wass a fost înnobilat, primind titlul de conte în 1804. Sámuel a transformat casa într-un palat baroc cu două curţi interioare, structurate pe trei tronsoane paralele, în stilul palatului Bánffy.
La mijlocul secolului al XIX-lea în Clădirea Filstich Kemény au poposit la invitația conților Kemény, marele poet Mihály Vörösmarty, dar și unul dintre cei mai versați politicieni ai epocii, Ferenc Deák. O placă amplasată pe clădire amintește de vizita celor doi din data de 18 mai 1845.
Cine era Anna Báthory?
Se spune despre Anna Báthory că ar fi fost pasionată de magie neagră şi că își menține frumusețea din cauza sângelui virginelor cu care făcea baie. Faima ei a fost depăşită doar de verişoara sa, Elisabeta Báthory. Potrivit legendei, Elisabeta îşi ademenea o parte din victime cu promisiuni false, iar pe altele le răpea. Tinerele fete erau obligate să muncească, iar prima greşeală, oricât de insignifiantă, era folosită ca motiv de pedeapsă şi tortură.
În 1608, Anna Báthory, se căsătorește la Cluj cu Dionisie Bánffy de Lasonc. Căsătoria dintre cei doi durează doar patru ani, deoarece Dionisie moare în condiții suspecte. Deși nu se cunosc multe despre viața ei, se spune că Anna ar fi fost amanta principelui Transilvaniei, Gabriel Báthory care era propriul ei frate.
În Transilvania, vânătoarea de vrăjitoare era foarte la modă și doar în secolul al XVII-lea, la Cluj, s-au desfășurat numeroase procese. Iar Anna Báthory a fost acuzată de vrăjitorie de către alt principe al Transilvaniei, Gábor Bethlen. Documente ale vremii spun că acel principe a acuzat-o pe Anna de vrăjitorie doar pentru a fura averea ei.
CITEȘTE ȘI: