Actualitate

Deținere ilegală de arme în Gilău. Un bărbat, prins de poliție după ce și-a împușcat un animal din gospodărie

Un bărbat din Gilău s-a ales cu dosar penal după ce și-a împușcat un animal din gospodărie. Cercetările au arătat că nu avea drept legal de a utiliza arma.

„La data de 20 noiembrie, în baza informațiilor obținute, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Cluj au efectuat verificări la domiciliul unui deținător legal de arme, din comuna Gilău.

Cu această ocazie, polițiștii au constatat faptul că bărbatul deține muniție letală pentru care nu este autorizat, verificările indicând totodată faptul că în urmă cu câteva zile acesta ar fi efectuat uz de armă letală, fără drept, în incinta gospodăriei sale, asupra unui exemplar din specia bovină.


Arma, muniția, tubul rezultat ca urmare a efectuării uzului de armă, precum și pielea aparținând exemplarului din specia bovină au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă, fără drept și uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
 

CITEȘTE ȘI:

Bagaj suspect, abandonat în Cluj-Napoca! SRI, poliția și jandarmii, în alertă

Ultimele Stiri
abonare newsletter