Actualitate

Adolescentul dispărut în apele Someşului Mic a fost găsit MORT

Adolescentul din Gherla, care a căzut marți seară în Someșul Mic, a fost găsit mort miercuri dimineață în jurul orei 9:30.

 

UPDATE ORA 11:47


„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au fost sesizați print-un apel la 112, ieri, 23 noiembrie, în jurul orei 19.08, cu privire la faptul că un tânăr ar fi căzut în râul Someșul Mic din municipiul Gherla.

Împreună cu reprezentanții I.S.U., polițiștii au participat la activitățile de căutare ale tânărului.


Din verificările efectuate s-a stabilit identitatea acestuia, respectiv un tânăr de 15 ani, din municipiul Gherla, care ar fi căzut în râu în timp ce se afla alături de alți doi tineri pe malul drept, din zona străzii Gârlei.

În urma căutărilor efectuate în dimineața acestei zile,  echipajele de salvare au identificat în râu trupul neînsuflețit al tânărului, acesta fiind adus la mal și ulterior transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca pentru efectuarea necropsiei.


Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

 


Știrea inițială

Trupul băiatului a fost scos de către echipajul de pompieri și adus la mal, însă medicii sosiți la fața locului au constatat decesul adolescentului.


„Căutările au fost reluate, începând cu ora 8.00, cu o autospecială și o barcă de salvare din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, precum și un echipaj din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul primăriei municipiului Gherla.

Căutările au fost reluate de dimineață, iar echipajul de pompieri a găsit corpul adolescentului în urma căutărilor efectuate cu barca de salvare. A fost scos de către echipajul de pompieri și adus la mal. Având în vedere că prezenta rigiditate cadaverică nu s-au putut aplica manevrele de resuscitare ”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

CITEȘTE ȘI:

Pompierii din Dej caută o persoană dispărută în Someșul Mic

Ultimele Stiri
abonare newsletter