Actualitate
Suspiciuni de variantă Omicron în România! Trei persoane venite din Africa de Sud, pozitive la COVID-19
Un jucător de rugby din Baia Mare şi alte două persoane care au ajuns la Bucureşti, cu avionul din Africa de Sud, s-au îmbolnăvit de COVID-19, fiind suspecți că s-au infectat cu varianta Omicron.
Trei români, suspectați de varianta Omicron a COVID-19
Potrivit Ministerului Sănătății, celor două persoane le-au fost recoltate probe pe aeroportul Otopeni, iar în aceste cazuri au fost efectuate anchetele epidemiologice în vederea stabilirii contacţilor direcţi.
Noi probe prelevate de la cele două persoane vor fi trimise la Institutul „Cantacuzino” pentru secvenţiere.
De asemenea, un jucător din cadrul echipei de rugby CSM Ştiinţa baia Mare, care s-a întors din Africa de Sud cu aceeaşi aeronavă, a fost testat pozitiv la infecţia cu virusul SARS-CoV-2.
Conform datelor transmise de MS, el se află în izolare, sub observaţie medicală, fiind asimptomatic.
Acestuia i s-a recoltat o nouă probă care va fi trimisă joi pentru secvenţiere la Institutul National de Cercetare Medico- Militară „Cantacuzino” Bucureşti.
CITEȘTE ȘI: