Actualitate

Un profesor american îi solicită Martei Petreu să retragă afirmația că Mihai Eminescu nu a fost antisemit

Peter Manu, profesor de medicină în Statele Unite, i-a cerut filosoafei și scriitoarei Marta Petreu să își retragă afirmația că Mihai Eminescu nu ar fi fost antisemit.

 

Poetul a scris o serie de articole de presă prin care critica evreii din România în a doua jumătate a secolului XIX. Profesorul Peter Manu i-a adresat Martei Petreu, care este și profesor de filosofie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, următoarea scrisoare deschisă:


"Stimată doamnă profesor Petreu

 Vă scriu pentru a-mi exprima puternicul protest față de o declarație pe care ați făcut-o într-un dialog cu domnul Gellu Dorian, publicată în România Literara (3/2022):


“El [Eminescu] nu a fost niciodată antisemit (antisemitismul presupune o atitudine irațională față de evrei, pe care nu îi acceptă în nici un fel de condiții), ci, inițial, după moda timpului și locului, a fost un anti-israelit motivat național și economic, cu obiecții la adresa evreilor, dar și cu o soluție pentru acceptarea lor în România. El nu le-a obiectat evreilor nici religia, nici „rasa“, ci numai faptul că se ocupă de comerț (care, pentru el, nu era o muncă!) și faptul că nu vorbesc românește.”

Antisemit contra „anti-israelit” este o distincție fără nicio diferență. Nu a fost folosită de niciun cercetător serios. Este un joc de cuvinte necinstit și periculos.


Ideea că antisemitul acționează irațional, în timp ce anti-israelitul are o justificare rezonabilă este fără echivoc greșită și condamnabilă.

Vă rugăm să corectați/retrageți declarația cât mai curând posibil. Dacă nu faceți acest lucru, mă va obliga să-mi amplific protestul către Liga Anti-Defăimare (Anti Deffamation League), Bnai Brith International, PEN Club, Universitatea Babeș-Bolyai și alte organizații care monitorizează declarațiile antisemite.


Acest mesaj este copiat ambasadorilor României în Statele Unite și Israel.

Al dumneavoastră


Peter Manu, MD

Profesor de Medicină

Universitatea Hofstra

Hemspead, NY"

Am adresat un email Martei Petreu pentru a obține reacția sa.

Eminescu - ziarist antisemit

Într-un interviu realizat de publicația RFI, Peter Manu a expllicat de ce Eminescu a fost antisemit. El a citat patru versuri din poezia Doina, scrisă în 1879.

"Din Boian la Cornu Luncii

Jidovește'nvață pruncii

Și sub mână de jidan

Sunt românii lui Ștefan."

Peter Manu s-a referit la o serie de articole publicate de Eminescu în ziarul Partidul Conservator Timpul, între 1877 și 1883, în număr de circa 100 din totalul de 1.500 pe care academicianul Dumitru Vatamaniuc le-a adunat într-o carte intitulată: "Mihai Eminescu. Chestiunea evreiască" (Editura Vestala). 

Critica la adresa Martei Petreu se referă la distincția pe care o face la Eminescu între antisemitism - ca o manifestare emoțională - și anti-izraelitism. Profesorul citează dintr-un articol al lui Eminescu din 1879: „Nu există dar român de rit izraelit, pentru că nu există izraeliți care în familie să vorbească românește, pentru că nu există izraeliți care să intre în relație de căsătorie cu români. Evreu e evreu, se simte evreu și până acum nici n-a voit să fie altceva decât evreu." 

„La acea vreme Regele României, Carol I cu siguranță nu vorbea cu soția lui românește acasă și nici nu se considera român încă”, a spus  profesorul Manu. El a afirmat că un discurs similar cu al lui Eminescu poate fi întâlnit doar la Adolf Hitler, într-o scrisoare adresată unui fost camarad de armată din primul război mondial, Adolf Gemlich, în care-și definea crezul antisemit înainte ca mișcarea nazistă să fi luat ființă. 

„Antisemitismul ca mișcare politică nu este și nici nu trebuie să fie modelat pe factori emoționali, ci trebuie să fie argumentat numai prin fapte. Și care sunt faptele? Trăiește printre noi o rasă străină care nu vrea și care de fapt nici nu poate să scape de caracteristicile ei rasiale, de emoțiile ei particulare, de gândurile și ambițiile lor", scria Hitler la 40 de ani după Eminescu.

CITEȘTE ÎN CONTINUARE AICI

CITEȘTE ȘI:

Au fost făcute nominalizările pentru Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”

Mihai Eminescu, 170 de ani de la naștere - VIDEO

Ultimele Stiri
abonare newsletter