Actualitate
Luna martie aduce ninsori și vreme deosebit de rece în țară. Cât de frig va fi la Cluj?
A fost emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) o avertizare meteo de ninsoare, valabilă în toată țara până marți seara. În Cluj, marți sunt așteptate ninsori.

Avertizarea meteo este valabilă în intervalul duminică, ora 14.00 - marți, ora 20.00.
„În intervalul menționat, îndeosebi în sudul, centrul și estul teritoriului, temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, local se vor acumula 10-15 l/mp și se va depune strat de zăpadă. Valorile termice vor continua să scadă, astfel încât, în a doua jumătate a săptămânii vremea va fi deosebit de rece”, conform ANM.

Vremea se răcește începând de luni
Astăzi, în județul Cluj maxima este de 7 grade, însă începând de luni, temperaturile vot începe să scadă simțitor, maxima în unele zile fiind de doar 3 grade Celsius. În restul zilelor din următoarea săptămână, maxima de temperatură se va situa între 3 și 5 grade.
Marți, se așteaptă ninsori dar și ploi la Cluj, iar cel mai frig va fi joi și vineri, când se așteaptă temperaturi de maximum 3 grade. În timpul nopții, temperaturile vor scădea până la -9 grade.
Toată luna martie se va menține cu temperaturi scăzute în județul Cluj, cele mai calde zile fiind cele în care maxima va ajunge până la 11 grade.
CITEȘTE ȘI: