Pianistul Lucian Ban şi alte şapte staruri internaţionale vor reinterpreta din perspectiva jazzului compoziţii ale lui George Enescu, pe 8 noiembrie, la Anvers, pe scena complexului DeSingel, cel mai reprezentativ centru dedicat artelor contemporane din Flandra, informează un comunicat al ICR.
Data de 21 septembrie rămâne memorabilă pentru câteva evenimente care au avut loc în această zi şi care au influenţat omenirea într-o mare sau mai mică măsură, scrie Mediafax.
Microsoft s-a folosit în ultimii trei ani de "manevre" fiscale internaţionale agresive pentru a evita plata unor impozite de cel puţin 6,5 miliarde dolari în Statele Unite, potrivit unui raport al unui comitet din Senatul american, publicat înaintea unei audieri la Washington, scrie Mediafax.
La şase ani de la moartea fostului agent rus Aleksandr Litvinenko, otrăvit la Londra, o anchetă judiciară pentru a stabili cauzele exacte ale decesului acestuia va fi deschisă la începutul anului viitor, a anunţat joi justiţia britanică.
Primarul Clujului, Emil Boc, a mers, vineri, pe jos de acasă la Primărie pentru a marca Săptămâna Europeană a Mobilităţii şi Ziua europeană fără maşini, şi a făcut 18 minute faţă de 6 minute cât face în mod normal cu maşina, informează Mediafax.
Preşedintele Senatului Crin Antonescu împlineşte, vineri, 53 de ani. Preşedintele Traian Băsescu îi va trimite, în cursul zilei, un mesaj de felicitare şi un cadou, scrie Mediafax.
Grupul sud-coreean Samsung intenţionează să adauge iPhone 5 pe lista produselor Apple care îi încalcă patentele, în procesele aflate în derulare în Statele Unite împotriva companiei americane, potrivit portalului de ştiri IT CNET.
Samsung a arătat, potrivit unor documente transmise unui tribunal din SUA, că va adăuga iPhone 5 la lista de produse acuzate că încalcă patentele grupului.
Cei doi mari producători de smartphone-uri se află în toiul unei lupte dure în justiţie privind drepturile de proprietate intelectuală.
Apple a obţinut recent o victorie importantă în faţa Samsung într-un tribunal federal din San Jose, dar cele două părţi au multe alte procese în derulare în diverse ţări. Juriul federal a stabilit în august ca Apple să primească despăgubiri de un miliard de dolari de la Samsung, care a copiat aspectul şi funcţii ale iPhone.
În aşteptarea unor noi decizii ale justiţiei, Samsung şi-a prezentat deja cazul consumatorilor, notează CNET. Conglomeratul sud-coreean a prezentat miercuri o înrgistrare publicitară în care ia în derâdere iPhone 5 şi persoane care aşteaptă la coadă pentru produse Apple.
Precomenzile primite de Apple pentru iPhone 5 au depăşit 2 milioane de unităţi într-o singură zi, fiind de peste două ori mai mari faţă de recordul anterior stabilit de iPhone 4S, a anunţat luni compania americană. Noul model va ajunge vineri pe rafturile magazinelor.
Smartphone-ul iPhone este cel mai bine vândut produs al Apple, generând circa două treimi din profitul companiei.
Intrarea Apple pe piaţa smartphone în 2007 a adus vânzări de 244 milioane de aparate iPhone şi a contribuit ca Apple să devină cea mai valoroasă companie din lume. Mediafax
Foto: facebook.com
Citiţi şi:Noul smartphone Apple ar putea fi interzis în Statele Unite şi Prima decizie în războiul smartphone-urilor: Samsung a copiat patente Apple