Astronomii au descoperit cu ajutorul telescopului VLT (Very Large Telescope), administrat de ESO (European Southern Observatory), lumina emisă de ceea ce ei cred că este cea mai uşoară exoplanetă observată până în prezent cu ajutorul unor metode directe.
Iubitorii de film nu se vor plicitsi nici în cea de-a şasea zi a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Ziua de miercuri, 5 iunie, îi aduce la Cluj pe cei de la Sofa Surfers, pe directorul de imagine Ed Lachman, într-un masterclass de neratat dar şi expoziții dar şi numeroase concerte și producții recente de Ziua Maghiară la TIFF, și documentare pe probleme de ecologie, în EcoTIFF. Invitatul TIFF Lounge-ului de la ora 17.00, din Piața Unirii, va fi regizorul Nae Caranfil.
Copiii cu dizabilităţi au cele mai mici şanse să beneficieze de educaţie, sănătate şi protecţie, ei fiind printre cei mai expuşi la violenţă, abuz, exploatare şi neglijare, mai ales dacă sunt izolaţi în instituţii din cauza stigmatului social şi a costurilor financiare, arată un raport UNICEF, conform Mediafax.ro.
Cântăreţul Bob Dylan va fi distins cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie culturală acordată de Guvernul francez, după ce propunerea a fost refuzată iniţial, din cauza faptului că artistul a fost consumator de marijuana şi s-a opus războiului din Vietnam.
Mai mulţi artişti români între care Sofia Vicoveanca, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Smiley, Connect-R, Andreea Bănică, Toni Grecu, Gheorghe Turda vor discuta despre drepturile lor într-o conferinţă organizată la Parlamentul European în 19 iunie, potrivit Mediafax.ro.
Limba germană a renunţat la cel mai lung cuvânt din vocabularul ei - alcătuit din 63 de litere - graţie modificării unei norme din legislaţia Uniunii Europene, informează bbc.co.uk.
Managerii spitalelor dau vina pe Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) pentru lipsa banilor pentru tichete de masă, iar CAS spune că nu are nimic de a face cu această problemă. Sindicaliştii ameninţă cu instanţa şi cu protestele dacă angajaţii nu îşi vor primi drepturile.
În data de 17 iunie, de la ora 19:00, Biserica Reformată „cu două turnuri” va găzdui un concert de binefacere, cu muzică pentru alamă, orgă şi cor. Corul ConSpirito va cânta alături de tenorul Ruben Mureşan, un cvintet de alamă (Iosif Sătmărean, trompetă; Iosif Anistoroaie, trompetă; Flaviu Lonca, corn; Emanuel Dombi, trombon; Emil Grigorean, tubă) şi organiştii Kenneth Tucker şi Ovidiu Leonaş, un repertoriu care prea rar se poate audia la Cluj-Napoca.