În perspectiva Zilei Mondiale a Tutunului, care va fi sărbătorită vineri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat ieri un nou apel la o interdicţie totală a oricărei forme de publicitate pentru tutun, transmite France Presse.
Un bărbat mascat şi înarmat cu un pistol a intrat, miercuri, într-o sucursală Volksbank din Slobozia, judeţul Ialomiţa, de unde, sub ameninţarea armei, a plecat cu o sumă de bani care nu a fost stabilită până în acest moment, au declarat oficialii Poliţiei.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o informare meteo conform căreia de joi de la ora 10:00 până vineri la ora 18:00 se vor produce grindină, ploi torenţiale şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp.
Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, eliberarea condiţionată a lui Tudor Sişu, după executarea a două treimi din pedeapsa de patru ani de închisoare primită în dosarul în care a fost judecat pentru trafic de droguri, decizia instanţei fiind definitivă, potrivit Mediafax.ro.
Legea le permite stăpânilor de animale de companie să călătorească împreună cu pisica sau câinele cu trenul, avionul sau vaporul. Apar însă probleme atunci când proprietarii de câini şi pisici doresc să circule cu mijloacele de transport în comun din oraş.
Avocata Maria Vasii a declarat că Eugen Darie, arestat în dosarul tablourilor furate din Olanda, a fost reaudiat miercuri şi a dat procurorilor declaraţii complete despre cele şapte tablouri, care să conducă la găsirea acestora, potrivit Mediafax.ro.
Consilierii judeţeni trebuiau să voteze, luni, un proiect privind contractarea unui credit bancar în valoare de 150.000.000 lei, aproximativ 50 de milioane de euro, bani care urmau să fie folosiţi pentru lucrări de modernizare şi reabilitare a drumurilor din judeţul Cluj. În ultimul moment, proiectul a fost retras de pe ordinea de zi de către preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, nefiind sigur că are susţinere din partea celorlalţi consilieri.