Administrație

Șoferi, nici nu știți pe unde ați trecut în Someșu Rece-Mărișel. Un pod, în pericol de a se prăbuși!

Consiliul Județean Cluj s-a lăudat aproape săptămânal cu lucrările de reabilitare și modernizare ce vizează DJ 107P Gilău– Someșu Rece – Mărișel. Acum, drumul urmează să fie închis pentru că un pod de pe acest traseu e în pericol de a se prăbuși.

 

În octombrie 2011, în februarie 2022, ulterior în luna mai, Consiliul Județean Cluj anunța reluarea lucrărilor de reabilitare și modernizare rămase neexecutate din cadrul proiectului cu finanțare europeană ce vizează DJ 107P Gilău (DN 1) – Someșu Rece – Mărișel – DN 1R, în lungime de 44,26 km. 


„Acestea se desfășoară în ritm extrem de susținut, pe mai multe sectoare”, se lăuda CJ Cluj.

În realitate, aflăm că această porțiune de drum va fi închisă, deoarece muncitorii care lucrează aici au transmis către forul județean faptul că elemente din structura de rezistență a unui pod sunt rupte și e pus în pericol traficul rutier.


În acest sens, Consiliul Județean a trimis o adresă către Inspectoratul de Poliție Județean prin care a cerut acordul de a închide acest sector de drum.

„Având în vedere solicitarea dumneavoastră prin care solicitați acordul/avizul instituției pentru închiderea circulației pe drumul județean DJ 107P la podul de la km 4+100 întrucât conform adreselor Dacia Asphalt SRL (din 15 iulie 2022), ale SC DP Cons SRL (din 15 iulie 2022) s-a constatat faptul că elemente din structura de rezistență a podului sunt rupte punând în pericol siguranța circulației pe pod, vă comunicăm acordul nostru pentru închiderea traficului pe DJ 107P în scopul protejării participanților la trafic până când va fi posibilă circulația în siguranță pe pod, după emiterea unui punct de vedere din partea unui expert tehnic autorizat. De asemenea, aveți obligația informării participanților la trafic cu privire la închiderea circulației, cât și cu privire la rutele alternative propuse”, transmite IPJ Cluj.


Polițiștii i-au transmis lui Alin Tișe, președintele CJ Cluj că „închiderea circulației pe tronsonul de drum menționat se va face prin amplasarea de bariere la capetele sectorului de drum afectat de restricții pe care se vor instala indicatoare circulația interzisă în ambele sensuri, precum și prin montarea unor indicatoare de informare cu privire la rutele ocolitoare”.

Potrivit legii, în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal.


„Nerespectarea condițiilor impuse prin prezentul acord atrage nulitatea de drept a acestuia”, a transmis conducerea Poliției Rutiere Cluj.

Lucrările de reabilitare la DJ 107P vizează frezarea pe mari suprafețe a zonelor de carosabil deteriorate, consolidarea mai multor sectoare, înlocuirea și montarea tuburilor de podețe, precum și reabilitarea a trei poduri. În etapele următoare se va interveni pe toată lungimea sectorului, începând de la fundaţia drumului, respectiv refacerea sistemului rutier în zonele unde acest lucru se impune şi încheind cu două straturi de asfalt, respectiv binder şi strat de uzură, plus nu mai puțin de 14 poduri dar și realizarea de acostamente, şanţuri și rigole, racorduri la drumurile laterale, montarea de parapeți metalici, investiția urmând să se finalizeze prin executarea de marcaje şi semnalizare rutieră.


Lucrările sunt executate de Asocierea Dacia Asphalt SRL – DP Cons SRL – Dacia Faber SRL – Oyl Company Holding AG SRL și au o valoare totală de 73.850.841 lei, fără TVA.

Vechiul contract de execuție a lucrărilor de reabilitare și modernizare pe drumul județean 107P, încheiat cu SC KIAT Group Construct SRL, a fost reziliat în cursul anului 2019 din cauza nerespectării de către societate a clauzelor contractuale asumate.

CITEȘTE ȘI:

Ce soluții au șoferii pentru a ajunge în zona Beliș-Mărișel, după închiderea drumului județean 107P?

Acțiune de ecologizare a lacului Beliș. Zeci de saci de gunoaie au fost adunate de voluntari. FOTO

Legenda Bisericii Urmanczy, lăcașul de cult care renaște din apele lacului Beliș. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter