Administrație

Începe CALVARUL pe Calea Mănăștur! Traficul, „dat peste cap” în prag de Untold?

Au început lucrările la Calea Mănăștur, în cadrul proiectului de reamenajare a arterei principale și a mai multor străzi adiacente. Primele utilaje au apărut pe șantier, lucrându-se în prezent la trotuare.

Încep lucrările la Calea Mănăstur. FOTO: Monitorul de Cluj Încep lucrările la Calea Mănăstur. FOTO: Monitorul de Cluj

 

 


Start lucrări pe Calea Mănăștur și pe străzile adiacente. ARL Cluj SA, constructorul care a fost desemnat câștigătorul contractului de proiectare și execuție a lucrărilor, a adus primele utilaje pe Calea Mănăștur și a început deja să spargă trotuarele în zona Școlii Spectrum.

 


Până acum, constructorul a realizat proiectarea în cadrul contractului, ulterior începând demolarea clădirilor expropriate de Primărie în cadrul proiectului. Municipiului Cluj-Napoca a alocat din bugetul local suma de 9.266.131 lei pentru exproprierea integrală sau parțială a unui număr de 48 de imobile, din care 25 de imobile din domeniul privat și 23 de imobile din domeniul public al municipiului.

„Este vorba de regenerarea urbană a zonei străzilor Calea Mănăștur, Calea Moților, Uzinei Electrice, Oțetului și Mărginașă. Este un contract care a fost semnat anul trecut, cu ordinul de începere a lucrărilor în data de 10 ianuarie 2022, cu 18 luni pentru proiectare și execuție și cu termen estimat de finalizare în august 2023. Au început lucrările cu partea de proiectare, după aceea s-a trecut la partea de desființare și demolare a clădirilor pe care le-am expropriat, iar acum se văd primele lucrări la partea de carosabil. Lucrările de demolare merg în prezent în paralel cu cele care au loc la carosabil, mai avem încă două clădiri care trebuie să fie desființate. În rest, majoritatea clădirilor sunt desființate, se și văd acolo vizavi de Platinia și acolo va fi și organizarea de șantier a celor de la ARL, care au câștigat licitația”, a declarat, pentru monitorulcj.ro, viceprimarul Dan Tarcea.


Lucrările „nu stau în loc” pentru Untold

Cu toate că festivalul Untold e pe cale să înceapă, aducând sute de mașini în oraș în următoarele zile, acesta nu poate opri dezvoltarea orașului, susține viceprimarul Dan Tarcea. El a subliniat că e important ca firma care se ocupă de lucrare să înainteze cât mai mult în perioada de vară, întrucât traficul va fi și mai îngreunat la toamnă, odată cu revenirea studenților în municipiu.

Încep lucrările la Calea Mănăstur. FOTO: Monitorul de Cluj

„Vă asigur, orașul merge mai departe, trebuie să lucrăm. Dacă acum, în perioada de vară nu lucrăm, cât traficul este mai redus, ce o să facem la toamnă, când vin și studenții, când începem forță. Vrem să profităm de aceste momente, mai libere din punct de vedere al traficului, astfel încât să putem realiza lucrările în timp util. 


Planificarea lucrărilor o face constructorul, nu putem să îi spunem să de unde să înceapă. Sunt lucrările care au fost stabilite împreună cu colegii mei din primărie și acestea se desfășoară după un grafic. Nu poate Untold-ul sau orice alt eveniment… sigur, dacă ar fi o lucrare în Parcul Mare, am fi putut discuta de situație, dar este o zonă care nu afectează și care nu este afectată de evenimentele care au loc în centrul orașului”, a mai adăugat Dan Tarcea.

Lucrările au termen de finalizare luna august 2023

Contractul pentru realizarea lucrărilor în cadrul obiectivului „Modernizare Calea Moților - Calea Mănăștur - Strada Uzinei Electrice - Strada Oțetului - Strada Mărginașă” este estimat la 27.826.835 de lei, bani proveniți din fonduri bugetare. Durata totală a implementării contractului este de 18 luni, din care, 3 luni sunt alocate proiectării. 


Prin acest proiect, municipalitatea își propune realizarea unui un nod rutier în zona de vest a orașului, unde se va intersecta circulația dinspre Mănăștur și Centru, cu cea dinspre Grigorescu și Zorilor.

Este vorba despre intersecția din apropierea centrului comercial Platinia, care va fi reconfigurată. Pentru aceasta, se va amenaja un nou pod peste Canalul Morii care va lega strada Oțetului de Uzinei Electrice, facilitând accesul în cartierul Grigorescu a mașinilor care vin dinspre Zorilor.

Proiectul „Modernizare și dezvoltare circulație Calea Moților – Calea Mănăștur – str. Uzinei Electrice – str. Mărginașă” prevede următoarele investiții:

  • Patru benzi de circulație pe Calea Mănăștur, cu o lățime de trei metri liniari, iar la intersecția cu strada Mărginașă se vor realiza cinci benzi de circulație;
  • Trei benzi de circulație pe strada Mărginașă cu o lățime de 2,90 ml;
  • Patru benzi de circulație pe strada Oțetului cu o lățime de 3 ml, iar la intersecția cu Calea Moților se vor realiza cinci benzi de circulație;
  • Patru benzi de circulație pe tronsonul Calea Moților – între strada Mărginașă și strada Moldovei, cu o lățime de 3 ml;
  • Trotuare pe ambele părți ale carosabilului cu lățimi între 2 și 5 ml;
  • Piste de biciclete în ambele sensuri pe Calea Mănăștur, Calea Moților și strada Oțetului cu o lățime de 2 ml.

Cea mai mare ediție Untold de până acum

Organizatorii Untold așteaptă vara aceasta un număr record de participanți, similar ediției aniversare din 2019, când 372.000 de oameni au fost prezenți în cele 4 zile și 4 nopți de festival.

„Este prima ediție post-pandemie, la care vor participa zeci de mii de fani din întreaga lume, ce se vor bucura împreună de libertatea și magia festivalului, fără restricții. (…) Ediția 2022 va fi una memorabilă și emoționantă, la care vor veni artiști în premieră în România, precum și artiști dornici să revină la unul dintre festivalurile lor preferate”, arată organizatorii.

CITEȘTE ȘI:

Mai multe străzi din Cluj-Napoca, ÎNCHISE cu ocazia UNTOLD. Piața volantă va fi mutată

Ultimele Stiri
abonare newsletter