Administrație
Ce proiecte din Cluj-Napoca primesc bani prin programul Anghel Saligny? VEZI LISTA
Municipiul Cluj-Napoca va primi circa 43 de milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul de investiții Anghel Saligny, pentru realizarea a cinci proiecte de investiții din oraș
Mai multe proiecte din municipiul Cluj-Napoca primesc finanțare prin Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a anunțat că lista obiectivelor de investiții finanțate prin Programul național de investiții „Anghel Saligny” a fost finalizată pentru alte patru județe, inclusiv Cluj.
Astfel, cinci proiecte aflate în desfășurare sau anunțate de Primăria Cluj-Napoca vor primi finanțare din programul de investiții PNDL, redenumit Anghel Saligny, în valoare totală de circa 43 milioane de lei.
Este vorba despre următoarele proiecte:
- Construire Pod peste Râul Someșul Mic care face legătura între strada Oașului și strada Răsăritului în Municipiul Cluj-Napoca: 32.140.152,98 lei;
- Modernizare sistem rutier în ampriză existentă, strada Badea Cârțan: 1.703.619,36 lei;
- Modernizare strada Cucului: 1.230.729,98 lei;
- Modernizare strada Ionel Teodoreanu: 6.776.050,55 lei;
- Modernizare sistem rutier în ampriza existentă a străzii Sergiu Celibidache: 1.149.447,13 lei.
Podul Răsăritului este deja în lucru
Primul proiect de pe listă, dar și cel care primește cea mai mare sumă prin Programul Anghel Saligny este Podul Răsăritului, proiect în cadrul căruia au loc lucrări de câteva luni.
Recent, viceprimarul Dan Tarcea arăta că lucrările au un mic avans față de graficul stabilit, iar șoferii ar putea circula pe noul pod înainte de termen. Podul este realizat deja în proporție de 65%, iar șoferii ar circula pe noul pod înainte de mijlocul anului viitor.
„Așa cum arată lucrările astăzi, este posibil să avem o ușoară devansare a termenelor, vom vedea în momentul în care este gata. Deci, lucrările de acolo au puțin avans față de graficul care a fost stabilit. Sunt lucrări de foarte bună calitate în zonă”, a declarat recent viceprimarul Dan Tarcea pentru monitorulcj.ro.
Podul, cu o suprastructură metalică, va avea o lungime de 57,90 metri, o lățime de 26 metri, cu două piste de biciclete și două trotuare. Valoarea totală a contractului este de 32,8 milioane de lei. Din cauza scumpirii materialelor, asocierea care a câștigat licitația a solicitat toamna trecută o actualizare a costurilor.
Podul este realizat de o asociere de firme a cărei lider este Freyrom SA, o societate care execută lucrări speciale de construcții înființată în 1996. Podul ar urma să fie terminat la finalul anului 2023.
25 de județe au aprobate listele în cadrul Programului Anghel Saligny
Lista obiectivelor de investiții finanțate de Ministerul Dezvoltării, prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, a fost finalizată recent pentru alte patru județe și este publicată pe pagina ministerului, anunță Cseke Attila. Astfel, au fost finalizate și listele cu obiectivele de investiții ce vor fi realizate în județele Botoșani, Cluj, Sălaj și Vrancea, urmând alocările și pentru celelalte județe. Aceste județe se alătură celorlalte 21 (Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Mureș, Olt, Sibiu, Suceava, Tulcea și Vâlcea), precum și sectoarelor municipiului București, care au primit finanțare prin Program, a precizat ministrul.
Pentru județul Cluj, ministerul va finanța 108 obiective de investiții, în valoare totală de 1.219.900.480,46 lei.
Prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, asigură serviciile de bază în localități (apă, rețele de canalizare și de gaze) și reabilitează drumurile și podurile. Ministerul a publicat, la începutul lunii mai, criteriile de prioritizare a proiectelor care vor primi finanțare, din bugetul total al programului de 65,5 miliarde de lei, dar și lista sumelor repartizate pe județe, iar, până la termenul de depunere a solicitărilor, autoritățile au depus cereri în valoare totală de 137 de miliarde de lei.
CITEȘTE ȘI: