Administrație

Metroul din Cluj, 4 luni de întârziere „din start”. Consilier USR : „Cum vom face metrou, când pe un șantier mic nu avem un culoar de pietoni?”

Consilierii locali USR au declarat că pun la îndoială capacitatea administrației locale de a duce la bun sfârșit proiectul pentru metrou.

De la stânga la dreapta: Radu Boloveschi, Adriana Cristian, Alexandra Oană, Călin Groza, Dinu Ionescu. FOTO: monitorulcj.ro De la stânga la dreapta: Radu Boloveschi, Adriana Cristian, Alexandra Oană, Călin Groza, Dinu Ionescu. FOTO: monitorulcj.ro

 

 


Proiectul pentru metrou are în momentul de față „o întârziere de patru luni doar în faza de licitație”, cauzată de actualizarea întârziată a indicatorilor tehnico-economici, susține Călin Groza, conilier local USR. Aleșii locali ai partidului au vorbit despre metrou și alte proiecte importante pentru oraș, în cadrul conferinței de presă organizată miercuri pentru prezentarea bilanțului după doi ani de activitate.

 


„Cred că metroul și centura au trecut deja de punctul acela de «no return», deci trebuie să meargă înainte, să se implementeze. Noi avem dubii majore despre capacitatea administrației locale de a duce la bun sfârșit aceste proiecte. Am susținut prin vot în consiliul local, inițial, indicatorii tehnico-economici, însă la actualizarea acestora, ne-am abținut, pentru că această actualizare a indicatorilor a venit foarte târziu. Deja din mai exista această ordonanță a guvernului care permitea rectificarea indicilor și abia în septembrie, primăria a reușit să finalizeze procesul. De aceea avem îndoieli. Dacă la un lucru atât de simplu a fost o întârziere de patru luni, cum va arăta întârzierea pentru un șantier major, care va afecta viața orașului pentru șase ani”, a declarat Călin Groza, în cadrul conferinței de presă. 

Emil Boc: „Suntem în grafic”

Amintim că, la scurt timp după suspendarea licitației pentru magistrala I de metrou pentru actualizarea indicatorilor tehnico-economici, primarul Emil Boc spune că „acest lucru nu înseamnă întârzierea proiectului”.


„Nu o să avem nicio întârziere, suntem în graficul inițial de realizare a metroului. Prin această procedură am evitat cealaltă care însemna anularea, care ar fi dus la o întârziere cu 6 luni. Suntem în graficul de realizare a metroului. Suntem în contact zilnic cu Guvernul și suntem în proceduri administrative. În fiecare zi se desfășoară lucrări tehnice între cei care au competențe de specialitate și o să venim și o să le prezentăm când ele au finalitatea”, a declarat Emil Boc.

Primăria Cluj-Napoca are de respectat termene strânse în privința metroului pentru a putea accesa fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență, a subliniat Alexandra Oană: „PNRR ne impune niște jaloane foarte strânse pentru a putea accesa acei bani. Practic, până la finalul lui 2022, trebuie să fie încheiate 50% dintre contractări, deci primăria are la dispoziție câteva luni pentru proiectul metroului. Timpul este foarte limitat și administrația trebuie să arate o flexibilitate și o viteză de reacție pe care nu a demonstrat-o până acum pentru a reuși să finalizeze acest proiect”.


„E jale” pe șantierele Clujului

De asemenea, Adriana Cristian a punctat că, la ora actuală, lipsesc amenajările pentru circulația în siguranță a pietonilor pe șantierele din Cluj-Napoca, arătând că acest lucru se va înrăutăți când în cetrul orașului vor avea loc „săpături de dimensiunea unui stadion”. 

„Ca să ne întoarcem la lucruri de bază, toate șantiere Clujului din centru nu au asigurate în momentul de față culoare pietonale. Este jale. Cum să ne gândim că putem face un metrou, care înseamnă săpături în oraș de dimensiunea unui stadion, când noi pe o stradă mică din centru nu reușim să punem o pasarelă pe care să treacă o mamă cu un cărucior. Ca să răspundem la întrebarea dacă orașul poate să facă proiecte mari, răspunsul este da, dar cu o administrație care înțelege că cetățeanul este cel care trebuie să fie în centrul oricărui proiect, astfel încât să minimizezi impactul asupra lui”, a adăugat Adriana Cristian.


USR „trage linie” după doi ani în Consiliul Local Cluj-Napoca

Miercuri dimineață, consilierii locali USR au susținut o conferință de presă în care și-au prezentat activitatea celor doi ani de mandat în Consiliul Local Cluj-Napoca. Ei au vorbit, pe de o parte, de inițiativele depuse până la jumătatea mandatului, dar și despre proiectele viitoare.

„Din opoziție, am reușit să impunem pe agenda publică câteva dintre temele și problemele majore care treceau pe sub radarul administrației locale. Vorbesc despre criza locurilor în creșe, despre lipsa infrastructurii educaționale în cartierele noi, de modul disfuncțional în care s-au dezvoltat aceste cartiere noi, de traficul din ce în ce mai dificil și de lipsa infrastructurii pentru mobilitate alternativă, de protecția zonei Hoia sau de problemele ce țin de spitalele clujene. 

În ședințele de consiliu local, am ridicat subiecte controversate pentru administrația locală, vorbesc de Hotelul Cristian, o veritabilă gaură neagră din punct de vedere juridic, de scandalul achizițiilor ilicite făcute de managerul Sălii Polivalente, de sporurile pentru condițiile de muncă, de execuția financiară deficitară, de construcțiile ilegale și astfel am contribuit la transparentizarea modului de lucru al Primăriei și a deciziilor luate de Primărie. Am adus un plus de conectare cu cetățenii, cerând Primăriei să comunice mai deschis și într-un format mai accesibil pentru cetățeni, am fost constant prezenți pe străzile orașului, am organizat vizite pe teren, întâlniri cu cetățenii și am folosit pârghiile pe care le avem la dispoziție pentru a aduce problemele clujenilor în atenția administrației”, a declarat Alexandra Oană, lider grup consilieri locali USR.

Printre proiectele menționate se numără masterplanul pentru arealul Hoia Baciu, proiectul pentru construcția unei noi maternități, construirea de hub-uri educaționale în cartierele noi, dar și construirea de creșe în toate cartierele Clujului sau achiziția sediului Universității Dimitrie Cantemir pentru transformarea în spațiu școlar.

În ciuda imaginii de «fain la Cluj», orașul are probleme la toate elementele de bază ce definesc calitatea vieții: locuire, mobilitate, sănătate, educație. Vedem că piața imobiliară a rămas în urmă față de piața muncii, vedem că infrastructura și serviciile sunt mult subdimensionate față de nevoile actuale, vedem c nu avem suficiente locuințe accesibile, că nu avem suficiente creșe, școli, parcuri și că clujenii suportă niște costuri extrem de ridicate față de alte orașe europene cu care adesea ne comparăm. Din păcate, în acești doi ani am constatat că aceste probleme se adâncesc și din poziția de consilier local, am putut înțelege mai bine care sunt cauzele acestui trend. Administrația locală actuală nu reușește să țină pasul cu ritmul în care crește și se schimbă Clujul. Orașul este administrat retroactiv, nu guvernat proactiv, a conchis Alexandra Oană.

CITEȘTE ȘI:

Un nou candidat la președinția filialei USR Cluj. George TRIF: „Anul 2024 va fi mai mult decât un an de consolidare”

Ultimele Stiri
abonare newsletter