Administrație

Clujul, între orașele care cheltuie cel mai mult pe beculețele de Crăciun. Primăria plătește 1,2 mil. de lei pe iluminatul festiv

Cluj-Napoca se numără între orașele care cheltuie cel mai mult pe beculețele de Crăciun în anul 2022. Primăria plătește în acest an aproape 1,2 milioane de lei pe iluminatul festiv.

Iluminatul festiv în Cluj-Napoca / Foto: Municipiul Cluj-Napoca Iluminatul festiv în Cluj-Napoca / Foto: Municipiul Cluj-Napoca

 

 


De Crăciun, orașele din România vor îmbrăca „straie” de sărbătoare pentru care Primăriile cheltuie sume imense de bani. Cluj-Napoca se află în topul orașelor în care se cheltuie cel mai mult pe iluminatul festiv.

 


Cât costă beculețele de Crăciun în marile orașe

În acest an, Primăria Cluj-Napoca cheltuie suma de aproape 1,2 milioane de lei pentru beculețele de Crăciun, situându-se pe locul 3 din România, potrivit datelor colectate de info-sud-est.ro.

Pe primul loc în topul marilor orașe se află Constanța, cu o sumă exorbitantă de aproape 3 milioane de lei.


Cât ne costă beculețele de Crăciun în marile orașe din România / Foto: info-sud-est.ro

Topul orașelor în ceea ce privește cheltuielile pentru beculețele de Crăciun este următorul:

  • Constanța - 2.972.979 lei
  • Galați - 1.750.000
  • Cluj - 1.183.839 lei 
  • Sibiu - 640.000
  • Târgu Mureș - 630.252
  • Tulcea - 604.981
  • Timișoara - 464.949
  • Brașov - 397.306

La solicitările făcute de reporterii info-sud-est.ro cel mai rapid a răspuns Primăria Cluj-Napoca, la o zi distanță. Sursa citată menționează că celelalte primării au răspuns în decurs de 7-8 zile de la solicitare.

CITEȘTE ȘI:

Criza din energie nu va afecta Târgul de Crăciun la Cluj, dimpotrivă: „Vom avea mai multe căsuțe ca anul trecut”

Cluj vs. Constanța. Clujul are de 4 ori mai multe locuri în creșe și cheltuie de 4 ori mai puțin pe beculețe de Crăciun

Ultimele Stiri
abonare newsletter