Administrație

Proiectul de conectare a Clujului la Autostrada Transilvania a fost scos la licitație! Boc: „Va contribui la descongestionarea traficului”

Drumul expres pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 și drumul național DN1 (zona Tureni) a fost scos la licitație de către DRDP Cluj cu sprijinul Ministerului Transporturilor prin CNAIR.

Drumul expres pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 și drumul național DN1 (zona Tureni) a fost scos la licitație/ Foto: Emil Boc - Facebook Drumul expres pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 și drumul național DN1 (zona Tureni) a fost scos la licitație/ Foto: Emil Boc - Facebook

 

 


Se fac pași repezi pentru descongestionarea traficului infernal de pe ruta Baciu – Cluj-Napoca – Bulevardul Muncii – Apahida. Proiectul de conectare a Clujului la Autostrada Transilvania a fost scos la licitație, iar durata de execuție este de 18 luni.

 


Drumul expres pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 și drumul național DN1 (zona Tureni) a fost scos la licitație de către DRDP Cluj cu sprijinul Ministerului Transporturilor, prin CNAIR, a anunțat primarul Emil Boc.

Emil Boc: „Acest proiect va contribui la descongestionarea traficului din Cluj - Napoca”

„Drumul expres pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 și drumul național DN1 (zona Tureni) a fost scos la licitație de către DRDP Cluj cu sprijinul Ministerului Transporturilor (CNAIR). 


Proiectul se află în faza controlului ex-ante realizat de către ANAP și are o durată de execuție de 18 luni. 

Valoarea devizului general aprobat conform H.G. 853/30.06.2022 este de 788.787.897 lei cu TVA. Proiectul are asigurată finanțarea necesară pentru implementarea lucrărilor. Acest proiect va contribui la descongestionarea traficului din Cluj - Napoca, zona Baciu - Cluj-Napoca - Bulevardul Muncii - Apahida. Traficul greu care azi se descarcă de pe autostrada la Gilău - Nădășel și pleacă în direcția Maramureș sau Bistrița va ocoli municipiul Cluj-Napoca utilizând drumul expres nou propus în zona Tureni și centura ocolitoare Vâlcele - Apahida. 


De asemenea, traficul Gilău - Cluj-Napoca va fi diminuat având în vedere posibilitatea utilizării unei alte conexiuni cu Autostrada Transilvania, cea propusă prin acest proiect”, a transmis Emil Boc.

Drumul expres cu o lungime de circa 5 kilometri va avea o lățime a benzii de circulație de 3,5 metri, un acostament lat de 2,25 metri și spațiu median de 3 metri lățime unde se montează separatoarele de sens. Pe această șosea sunt prevăzute 7 poduri și viaducte, din care cel mai lung va fi la kilometrul 4 peste Valea Racilor, un viaduct cu 6 deschideri și o lungime totală de 258 de metri din care tablierul are 246 metri.


„Drumul Expres va asigura legătura dintre 2 căi principale de transport: autostrada A3 (Turda) și drumul național european DN1/E81 în zona localităţii Tureni, degrevând traficul greu şi de tranzit din municipiul Turda, scurtând timpii de parcurs între zona metropolitană Cluj și Autostrăzile A10 Turda – Sebeş și A3 Transilvania, contribuind la reducerea emisiilor de noxe din mediul urban al municipiului Turda care este traversat în prezent de DN1 şi DN 15. 

Sectorul de drum promovat pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 (zona Turda) şi DN 1(zona Tureni)  face parte din proiectul Drum Expres Turda – Halmeu, sub denumirea Drumul Someșului/Someș Expres ce este identificat în cadrul Master Planului General de Transport aprobat. Pentru realizarea obiectivului de investiții, «Drum expres pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 (zona Turda) şi Drum Naţional DN 1(zona Tureni)» din județul Cluj, este necesară declanșarea procedurile de expropriere, prin ocuparea unei suprafețe totale de 750.015,00 mp aferentă unui număr de 655 de imobile proprietate privată, care sunt afectate de executarea lucrărilor pentru acest obiectiv”, arată Ministerul Transporturilor în nota de fundamentare.

La intersecția cu DN 1 va fi prevăzut un nod rutier tip trompetă. Traseul în plan: începe din autostrada A3, unde este amenajat un nod rutier tip trompetă simplă ce este prevăzut cu bretele de intrare ieșire cu câte două benzi pe sens: bretea Gilău – Tureni ; bretea Tureni – Turda; bretea Turda – Tureni; bretea Tureni – Gilău. Lungimea totală a bretelelor la nodul cu DN1 este de 2,748 kilometri, potrivit ministerului de resort.

CITEȘTE ȘI:

Pas important pentru drumul expres ce va lega Clujul la Autostrada Transilvania. Guvernul aprobă exproprierile pentru proiect

Legătura Clujului cu Autostrada Transilvania: exproprieri suplimentare pentru drumul expres Tureni -A3

Ultimele Stiri
abonare newsletter