Administrație

A început reabilitarea podului din Cătina. FOTO

Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările de reabilitare a podului situat pe drumul județean DJ 161E, pe raza comunei Cătina.

Lucrări la podul din Cătina. Sursă foto Consiliul Județean Cluj Lucrări la podul din Cătina. Sursă foto Consiliul Județean Cluj

 

Podul are o lungime de 23,1 metri, o lățime de 11,7 metri, partea carosabilă dispunând de două sensuri de circulație cu o lățime de 4,4 metri fiecare. De asemenea, podul este prevăzut și cu trotuare, pe ambele părți, cu o lățime de aproximativ un metru fiecare.


Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Sunt lucrări absolut necesare întrucât atât drumurile județene cât și podurile care fac parte din structura acestora trebuie să ofere participanților la trafic condiții optime de siguranță și confort.”

În această fază, au fost deja executate lucrările de armare și de turnare a betonului în placa de suprabetonare, pe un sens de circulație.


„Lucrările se vor finaliza cu realizarea unei hidroizolații performante și turnarea a două straturi de asfalt pe toată lungimea podului, cu racordarea la calea de rulare a drumului, precum și amenajarea trotuarelor și montarea de parapeți pietonali”, transmite Consiliul Județean Cluj.

Valoarea lucrărilor este de 349.598,90 lei (TVA inclus), finanțarea fiind asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) în proporție de 82% și din bugetul propriu al forului administrativ clujean în proporție de 18%. Data limită de finalizare a lucrărilor este luna iulie a acestui an.

CITEȘTE ȘI:

Jandarmii clujeni vor asigura ordinea la sărbătorile „Fiii satului” din Jucu și Cătina

Fiii satului din Cătina şi Aiton sărbătoresc duminică

Un pieton a fost lovit pe podul de la IRA. A fost nevoie de intervenția medicilor

Ultimele Stiri
abonare newsletter