Administrație
Orașele „eco” ale Europei. Emil Boc: „Un oraș verde nu este un lux, ci o necesitate”
Bruxellesul a adoptat o serie de inițiative ce urmăresc să plaseze Uniunea Europeană pe calea către o tranziție verde. Edilul Emil Boc susține că orașele „eco” nu reprezintă un lux, ci o necesitate.
Orașul verde, o necesitate/Foto: Municipiul Cluj-Napoca Facebook.com
Pactul verde european reprezintă o serie de inițiative în materie de politici publice, care urmăresc să plaseze UE pe calea către o tranziție verde, cu obiectivul final de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.
Recent, primarul Emil Boc a accentuat însemnătatea preocupării pentru independența climatică a Uniunii Europene, a puterii orașelor și regiunilor din Europa în procesul de luare a deciziilor, dar și a modului în care cetățenii europeni și-au manifestat solidaritatea față de Ucraina și cetățenii ei în fața agresiunii militare a Rusiei.
Edilul Clujului a participat, săptămâna trecută, la reuniunea primarilor din Uniunea Europeană, desfășurată la Bruxelles, în care dezbaterile s-au axat pe abordările pe care trebuie să le adopte orașele pentru a fi mai curate și mai ecologice.
Participanții au salutat legea climatică a UE și planul de a fi neutru din punct de vedere climatic până în 2050, în ciuda provocărilor și au spus că este nevoie de o schimbare completă a mentalității pentru a pune planeta pe primul loc.
Boc: Sunt decizii nepopulare, dar necesare pentru oraș
„Mai întâi cred că ar trebui să explicăm comunității de ce avem nevoie de orașe verzi. Oamenii trebuie să înțeleagă acest aspect, iar numai după putem discuta despre modalitățile de implementare a acestui proiect.
De ce? Pentru început, aș spune că un oraș verde nu este un lux, ci o necesitate pentru joburi mai bune, pentru sănătate și o mai bună calitate a vieții”, a explicat edilul Clujului în cadrul emisiunii Euronews „Brussels, My Love?”.
Emil Boc a prezentat ideile cunoscute deja de clujeni, precum faptul că un oraș trebuie să fie pentru oameni, nu pentru profit.
„În al doilea rând, un oraș verde e cel care pune oamenii înaintea profitului nelimitat. Trebuie să facem în așa fel încât orașul să fie pentru oameni, nu pentru profit.
Iar noi, ca primari, trebuie să oferim o viziune, un plan prin care să-i antrenăm pe cetățeni, ca parte activă a orașului.
Dacă dispui de aceste aspecte, următorul pas este reprezentat de necesitatea leadershipului, pentru că uneori trebuie să iei decizii nepopulare.
Dar trebuie să ne asumîm decizii, pentru că în baza rezultatelor finale, oamenii vor fi mulțumiți.
Sunt decizii nepopulare, dar necesare pentru oraș” a detaliat Emil Boc.
Pactul Verde al Uniunii Europene include o serie de inițiative politice care acoperă o gamă vastă de tematici: de la energie la transport și agricultură.
UE intenționează să direcționeze circa 30% din bugetul actual al blocului, de 1,8 trilioane de euro, către finanțarea proiectelor ecologice.
Printre cele mai ecologice orașe la nivel european figurează asemenea capitale precum Copenhaga (Danemarca), Lisabona (Portugalia), Stockholm (Suedia), Ljubljana (Slovenia), Oslo (Norvegia).
Boc a amintit de măsurile promovate la nivelul Clujului în acest sens, precum: transportul ecologic, realizarea de noi spații verzi, creșterea eficienței energetice a clădirilor, reducerea cantității de deșeuri și educația.
Cum a schimbat războiul din Ucraina orașele Europei
Edilul Emil Boc și-a exprimat admirația pentru capacitatea cetățenilor de a-și manifesta solidaritatea față de refugiații ucraineni, nevoiți să-și părăsească locuințele din cauza războiului pe scară largă declanșat de Rusia.
„Ceea ce se întâmplă în Ucraina este o tragedie.
Dar sunt impresionat de capacitatea europenilor de a se solidariza cu refugiații ucraineni și de ale oferi sprijin.
Trebuie să apărăm valorile democratice, să sprijinim Ucraina, pentru a avea pace pe continentul nostru.
Sprijinul acordat Ucrainei nu reprezintă un act de caritate. Ucrainenii mor pentru apărarea valorilor democratice, desigur, în primul rând pentru a-și apăra propria țară în fața acestei agresiuni. Dar trebuie să înțelegem efortul pe care-l fac și să le acordăm sprijinul de care au nevoie indiferent de durata acestui război.
Sunt binevenți! Știu, nu este ușor, dar trebuie să îi sprijinim atât timp cât este nevoie”, a explicat primarul municipiului Cluj-Napopca Emil Boc.
De asemenea, o altă temă care a fost abordată de primari a vizat aspectul puterii și independenței orașelor și regiunilor din Europa în procesul de luare a deciziilor.
Printre participanți, alături de primarul Emil Boc au intervenit și viceprimarul Budapestei, Kata Tutto și liderul Verzilor din orașul Cork, Dan Boyle.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: