Administrație

Majorarea prețului centurii metropolitane, aprobată în Consiliul Local. Contractul e mai scump cu 147 mil. euro

Centura metropolitană a Clujului s-a scumpit cu 147 milioane de euro pentru a fi mai „atractivă” pentru constructori.

Emil Boc explică zonele pe unde va trece centura metropolitană / Foto: Facebook - Emil Boc Emil Boc explică zonele pe unde va trece centura metropolitană / Foto: Facebook - Emil Boc

 

 


După ce nimeni nu s-a prezentat la licitație, tronsoanele 2 și 3 ale centurii metropolitane ale Clujului au fost comasate într-unul singur, „tronsonul 2”. De asemenea, ca proiectul să fie mai „atractiv” pentru constructori, Primăria majorează prețul contractului cu 147 milioane de euro - 27 de milioane de euro pe kilometru.

 


Proiectul de hotărâre privind „însușirea actualizării indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții «Drum transregio Feleac TR35 – Etapa I Centura metropolitană TR35 și Drumuri de legătură», aprobați și eșalonați în Faza I și Faza II, prin Hotărârea de Guvern nr. 1315/2022”, a fost aprobat vineri, 16 iunie 2023, în ședința de Consiliu Local.

Primarul Emil Boc a vorbit despre noutățile privind subiectul centurii metropolitane în deschiderea ședinței CL:


Centura metropolitană - un subiect de interesa major pentru Cluj. Știm cu toții. Primul tronson al centurii se află în licitație și până la sfârșitul lunii sper să avem desemnat un câștigător. Sperăm să nu fie contestații, dacă vor fi, vor fi parcurse procedurile legale, și pentru primul tronson care ține de Cluj-Florești și conectivitatea cu Spitalul Regional de Urgență (un obiectiv major), acest lucru va porni la drum.

Tronsoanele 2 și 3, cele care au fost anulate în urma neparticipării vreunui constructor la licitație. În urma unei colaborări intense între Primărie, proiectanți, CNAIR, Ministerul Transporturilor, am reușit să deblocăm situația și să dăm continuitate acestui proiect, așa cum am promis din primul moment. Centura merge mai departe. Proiectanții au făcut un studiu de piață ca să vedem ce avem de făcut. Pe de altă parte, s-au cules toate informațiile necesare cu privire la lipsa de participare a firmelor la licitație”, a spus Emil Boc, în deschiderea ședinței de Consiliu Local, la Primăria Cluj-Napoca, vineri, 16 iunie 2023.


De ce nu s-a prezentat nimeni la licitație?

După ce s-au cules toate informațiile, edilul susține că următoarele argumente explică de ce nimeni nu s-a prezentat la licitație:

  • complexitatea „extraordinară” a proiectului reprezintă cea mai importantă piedică. „Paradoxal, un proiect de peste 1 miliard de euro are ca pierdică tocmai complexitatea”, spune Boc.
  • faptul că sunt foarte multe proiecte de infrastructură în România și în țările UE din PNRR și alte surse europene. „Acum avem și exercițiul financiar 2021-2027, dar și PNRR până-n 2026. Firmele preferă să lucreze la șes, unde să nu aibă nici viaducte, nici tuneluri, pasaje supraterane etc. pentru că e mai simplu să construiești. Acest element important ne-a fost adus la cunoștință”, a adăugat primarul.

De asemenea, primarul a explicat care sunt pași următori:


„Proiectanții au gândit o soluție pe care ne-au propus-o nouă, celor care reprezentăm administrația publică locală, ca să facă proiectul cât mai atractiv cu putință din perspectiva licitației viitoare. Atunci, s-a venit cu o combinație de actualizare a prețului potrivit prevederile legale, de 14,8%, și de comasarea celor 2 tronsoane. Practic nu mai avem 2 tronsoane scoase la licitație, ci unul singur, format din alea două vechi. Și alte elemente tehnice despre care pot vorbi proiectanții, ca să fie mai atractiv proiectul.

Am discutat aceste lucruri cu oficialii Ministerului Transporturilor și ne-am pus de acord exact pe ce înseamnă actualizarea indicatorilor tehnico-economici și în consecință avem de parcurs hotărâri de CL în Cluj-Napoca, Florești, Baciu, Apahida... după care avizarea în Comisia Tehnică a CNAIR și ordin de ministru a indicatorilor. Etapele presupun intervale de timp, dar am discutat la minister și am obținut acordul de a lansa procedura de licitație sub rezerva că până la depunerea ofertelor aceste etape să fie parcurse, ceea ce nu este o problemă. În următoarele 7 zile etapa aceasta la nivel de CL va fi încheiată”, a explicat primarul.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Loturile 2 și 3 ale centurii metropolitane, relicitate în iunie. Pe tronsonul 1 s-ar putea auzi utilaje de construcții din acest an. Boc: „Există șanse”

Guvernul va aproba noi costuri pentru Centura Metropolitană a Clujului. Sorin Grindeanu: „Licitația să fie susținută în parametri normali, să vină companii să realizeze investiția” VIDEO

Ultimele Stiri
abonare newsletter