Administrație
Campus integrat pentru învățământ dual, în Florești. Investiție de 21 de milioane de euro, finanțată prin PNRR
Un campus integrat pentru învățământ dual, dezvoltat în colaborare cu USAMV Cluj-Napoca, va fi realizat în comuna Florești.
În Florești va fi realizat un campus integrat, dedicat învățământului dual/Foto: pixabay.com
Primarul Floreștiului, Bogdan Pivariu, a anuțat, miercuri, demararea unui proiect educativ de excepție pentru comună. Astfel, în zona Răzoare din Florești, pe o suprafață generoasă de 3 hectare urmează să fie realizat un campus dedicat învățământului dual. Proiectul a obținut o finanțare consistentă în valoare de 21 de milioane de euro, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Astăzi ne bucurăm să vă anunțăm că un proiect educativ excepțional va prinde viață în comuna Florești!
Consorțiul integrat pentru învățământ dual, condus de către Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca și susținut de 22 de parteneri, a primit o finanțare impresionantă de 21,2 milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”, a anunțat, miercuri, primarul Floreștiului Bogdan Pivariu, pe pagina sa de Facebook.
Campusul va fi construit pe un teren de 30.000 m2, aparținând USAMV, situat în comuna Florești, zona Răzoare (Șapca Verde)
Cu un campus modern și bine echipat, elevii și studenții vor avea acces la:
laboratoare performante
spații de cazare și masă
săli de sport și activități recreative
„Campusul integrat pentru învățământ dual (CIID), în colaborare cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca ca lider de proiect, va deschide noi orizonturi educaționale pentru elevi și studenți. Scopul său principal este să ofere o formare profesională de înaltă calitate și să faciliteze inserția tinerilor absolvenți pe piața muncii”, a explicat primarul Pivariu.
Potrivit administrației locale din Florești, proiectul reprezintă un bun început pentru transformarea comunei într-un pol educațional și profesional de referință.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: