Administrație

Ajutor de peste 71.000 € din fondul de rezervă al județului Cluj pentru Spitalul din Huedin

Primăria Huedin va primi peste 71.000 de euro din fondul de rezervă al județului Cluj pentru finalizarea unor proiecte.

Spitalul Orășenesc Huedin. FOTO: Facebook/ Mircea Moroșan Spitalul Orășenesc Huedin. FOTO: Facebook/ Mircea Moroșan

 

 


Potrivit Consiliului Județean Cluj, Mircea Moroșan, primarul orașului Huedin a solicitat acordarea unui ajutor din fondul de rezervă al judeţului în vederea finalizării proiectelor „Reabilitare clădire veche spital” și „Dotarea cu aparatură medicală a Ambulatorului Integrat de specialitate din cadrul Spitalului Orășenesc Huedin”.

 


„Este vorba de suma de 348.000 lei, iar banii vor fi împărțiți după cum urmează: 150.000 lei pentru achiziția unui transformator electric care să asigure creșterea consumului de energie electrică pe care spitalul îl va avea după finalizarea celor două obiective; acesta va transforma tensiunea electrică joasă în tensiune electrică medie și este necesar pentru utilizarea tuturor aparatelor prevăzute în cabinetele de ambulator, inclusiv instalare computer tomograf; 198.000 lei pentru relocarea aparatului de radiologie din locația existentă în ambulatorul de radiologie, spațiu nou amenajat. Prin aprobarea acestui proiect se asigură acordarea unui ajutor financiar către unitatea administrativ-teritorială Huedin pentru eliminarea situației de extremă dificultate, la cererea publică a primarului acestei unităţi”, spun reprezentanții Consiliului Județean Cluj.

Forul județean spune că până în 15 decembrie orașul Huedin va prezenta un raport de justificare a utilizării fondurilor alocate, iar în cazul neutilizării acestor fonduri până la data de 15 decembrie, sumele primite se vor restitui către bugetul județului Cluj până cel târziu la data de 22 decembrie.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Tamponare între două mașini, în orașul Huedin. Au intervenit pompierii - FOTO

Microbuz făcut praf în Huedin. Două victime, transportate la spital

Femeie căzută de la înălțime, în Huedin. A fost transportată la spital cu multiple traumatisme

Ultimele Stiri
abonare newsletter