Administrație

Ministrul Investițiilor, iritat de întrebările despre metroul din Cluj: „Aş vrea să îl întrebe şi pe domnul primar”

Ministrul Investițiilor, Adrian Câciu, s-a arătat iritat de întrebările legate de metroul de la Cluj și a spus că în septembrie va face o vizită să vadă „dacă avem șantier”.

Ministrul Investițiilor, iritat de întrebările despre metroul din Cluj. FOTO: Randare proiect Ministrul Investițiilor, iritat de întrebările despre metroul din Cluj. FOTO: Randare proiect

 

 


Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat, într-o emisiune la Prima News, că toată lumea îl întreabă de lucrările la metroul de la Cluj, şi ar vrea ca lumea să-l mai întrebe şi pe primarul Emil Boc. Ministrul aa spus că va face o vizită la Cluj „prin septembrie” să vadă dacă există şantierul, dacă s-au început lucrările, „pentru că PNRR nu ne aşteaptă, iar anul 2026 este după uşă”.

 


„Toată lumea mă întreabă de metroul de la Cluj, aş vrea să îl întrebe şi pe domnul primar. (…) Eu pot să vă spun că prin septembrie – acum e o situaţie cu politica şi să nu se înţeleagă altfel – o să merg şi eu la Cluj să văd dacă avem şantierul, dacă s-au încceput lucrările. Ele trebuiau să înceapă. PNRR nu ne aşteaptă, anul 2026 este după uşă, vreau să vedem lucruri excepţionale la Cluj, îmi exprim încrederea că o să le vedem”, a arătat Adrian Câciu.

Anul acesta urmează să înceapă lucrările în teren la magistrala de metrou de la Cluj-Napoca, a arătat primarul Emil Boc, la începutul anului. Contractul pentru proiectarea și execuția Magistralei M 1 Cluj-Napoca a fost semnat în primăvara anului trecut cu Asocierea Gulermak-Alstom-Arcada pentru suma de 2 miliarde euro, fiind cel mai mare contract pentru infrastructura de transport atribuit până acum.


Potrivit ultimelor reglementări aprobate, lucrările la proiectul metroului din Cluj vor începe pe direcția Florești-Cluj-Napoca, iar nu din Sopor, după cum era prevăzut inițial.

Etapa de proiectare a primei magistrale de metrou din afara Bucureștiului a început la 1 septembrie 2023. Magistrala de metrou M1 din Cluj are 21 de stații, costă 9 miliarde lei, din care 1,5 miliarde lei fonduri din PNRR, iar termenul de realizare este de 8 ani.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Șeful PNL Cluj, Daniel Buda, mesaj pentru cei care critică proiectul metroului: „Va începe cu siguranță”

Ultimele Stiri
abonare newsletter