FLOREȘTI
Încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Cluj. Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu: „Proiectul aduce beneficii semnificative comunității noastre”.
Joi, 18 aprilie, încep lucrările la construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj.
Încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență (SRU) Cluj/Foto: Spital Regional de Urgență Cluj, imagine randată/Foto: ANDIS
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat, joi, începerea lucrărilor în teren la construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj.
Astfel, lucrările se vor desfășura preponderent pe timp de noapte, pentru a reduce disconfortul în trafic.
„Astăzi a fost predat amplasamentul către constructor pentru începerea lucrărilor.
Constructorul va lucra în special pe timp de noapte pentru eficientizarea operațiunilor și reducerea disconfortului în trafic.
Suntem entuziasmați de acest proiect care va aduce beneficii semnificative comunității noastre”, potrivit anunțului făcut de primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, pe pagina sa de Facebook.
Durata de execuție a primelor etape de lucrări legate de deschiderea șantierului este de 8 luni și vizează lucrări de fundații speciale și deviere a utilităților.
În decembrie 2023, primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, anunța câștigătorul licitației pentru realizarea primelor lucrări de construcții ale Spitalului Regional de Urgență Cluj. Constructorul are la dispoziție mai bine de jumătate de an să finalizeze lucrările, de la data emiterii ordinului de începere a acestora.
Realizarea Spitalului Regional Cluj va asigura câteva mii de locuri de muncă în comuna Florești.
Patru ani pentru realizarea Spitalului Regional din Cluj
În februarie 2024, a fost semnat contractul pentru construcția celor două spitale regionale de la Cluj și Iași, urmând și desfășurarea procedurii ulterioare pentru proiectul spitalului din Craiova. Proiectele spitalelor regionale din Cluj și Iași trebuie încheiate până în 2027.
Spitalul Regional de Urgență de la Cluj va funcționa ca spital de urgență de nivel înalt, ce va fi organizat, în premieră, pe centre de servicii, urmând a utiliza tehnologii medicale avansate.
Spitalul Regional de Urgență din Cluj va avea o capacitate de 849 de paturi și o gamă variată de facilități și servicii. Cu 336 de paturi pentru îngrijiri chirurgicale, 343 de paturi pentru îngrijiri medicale, 64 de paturi pentru pediatrie și obstetrică-ginecologie, 82 de paturi pentru terapie intensivă (din care 10 pentru terapie intensivă pediatrică), precum și facilități specializate pentru îngrijirea intensivă neonatală și pentru unitatea de arsuri, acest spital va oferi o gamă completă de servicii medicale. De asemenea, va include un centru dedicat cardiologiei, un bloc operator integrat cu 22 de săli de intervenție chirurgicală și va furniza servicii de spitalizare de zi și chirurgie de zi.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: