Administrație
De când vor circula autobuzele cu hidrogen la Cluj-Napoca? Emil Boc: „Există resursă europeană pentru investiție”.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Matthew Portman, au testat, săptămâna trecută, un autobuz alimentat cu hidrogen pe străzile din Cluj-Napoca.
De când vor circula autobuzele cu hidrogen la Cluj?/Foto: Municipiul Cluj-Napoca - Facebook
Emil Boc a anunțat că autobuzele cu hidrogen vor circula prin Cluj-Napoca după ce va fi aprobat Studiul de Fezabilitate în Consiliul Local. Acesta a explicat că există bani europeni pentru investiția în autobuze cu hidrogen.
„Studiul de Fezabilitate se va aproba în Consiliul Local atunci când el va fi finalizat. În această vară cred că va fi intra sub aprobare. Trebuie să obțină ultimele avize. Există resursă europeană. Intră în exercițiul financiar 2021-2027”, a declarat Emil Boc, la un post de radio local.
CITEȘTE ȘI
Transportul viitorului! Autobuz cu hidrogen pe străzile din Cluj-Napoca. Emil Boc: „Este un deschizător de drum”
Primarul Clujului a precizat că se dorește ca hidrogenul să fie utilizat și pentru alte componente.
„Ne propunem să utilizăm hidrogenul și pentru alte componente, în afara de transport public. Vorbim despre termoficare și despre viitorul tren metropolitan. Am luat deja legătura cu Guvernul ca trenul metropolitan să aibă rame cu hidrogen. Dacă investim într-o uzină care să producă hidrogen trebuie să avem și unde să îl distribuim apoi. Am discutat cu o parte din mediul de afaceri de la Cluj pentru a-și extinde tehnologiile cu hidrogen. La autobuzele cu hidrogen, dezavantajul este că ele sunt încă cam scumpe, la fel și producerea de hidrogen. Avantajele sunt că autonomia lor este mai mare și încărcarea lor durează între 7-12 minute, comparativ cu autobuzele electrice unde încărcarea poate dura și o noapte întreagă. Nu se exclud autobuzele electrice. Ambele își au locul în oraș”, a mai transmis edilul.
Clujul, pregătit să introducă transportul public pe bază de hidrogen
În 2021, în Cluj-Napoca a fost testat un asemenea vehicul al viitorului. Avantajul acestor autobuze este că nu poluează, prețul însă este pe măsură, astfel încât un asemenea vehicul valorează mai bine de jumătate de milion de euro.
Primăria Cluj-Napoca vrea să introducă o nouă generație de autobuze nepoluante. În februarie 2024, municipalitatea a trimis solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru studiul de fezabilitate pentru realizarea unei stații de producere și alimentare cu hidrogen.
De asemenea, în prezentarea proiectului de buget pe anul 2024, primarul Emil Boc a anunțat achiziționarea de autobuze cu grup propulsor electric, ce fac parte dintr-un acord cadru major ce prevede achiziția a 40 de autobuze electrice cu baterie și 40 de autobuze cu hidrogen, care vor fi exploatate în sistemul de transport public în comun din municipiul Cluj-Napoca.
Autobuze autonome în Cluj-Napoca
Primăria Cluj-Napoca are în plan să achiziționeze 14 autobuze autonome în valoare de peste 27 de milioane de lei. Vor fi cumpărate două tipuri de autobuze, un model care are nevoie de intervenția șoferului în cazul în care nu se poate executa o manevră, iar un alt model în care șoferul va interveni doar în situații complexe produse de vreme.
Emil Boc a declarat însă că la autobuzele autonome există o problemă legată de cadrul legal de circulație.
„Avem problema legată de circulație și de cadru legal. Ministerul de Interne lucrează acum la un regulament pilot pentru a ne reglementa modul de circulație. Nu avem acoperire în Codul Rutier pentru a pune autobuze fără șofer. Inclusiv pentru testare. Noi avem proiectul pregătit, în standby”, a declarat Emil Boc.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: