Administrație

Lucrările la metroul din Cluj continuă în teren. Emil Boc: „Acest proiect are finanțarea asigurată pentru a putea merge mai departe”.

Continuă lucrările la proiectul metroului din Cluj. „Proiectul are finanțarea asigurată”, spune edilul Emil Boc.

Emil Boc, despre lucrările la metroul din Cluj: „Acest proiect are finanțarea asigurată pentru a putea merge mai departe”|Foto: Emil Boc-Facebook.com Emil Boc, despre lucrările la metroul din Cluj: „Acest proiect are finanțarea asigurată pentru a putea merge mai departe”|Foto: Emil Boc-Facebook.com

 

 


Contrar informațiilor apărute în spațiul public, potrivit cărora proiectul metroului ar putea pierde finanțarea de 300 de milioane de euro din PNRR, edilul Emil Boc a declarat, joi, în cadrul ședinței de Consiliu Local, că lucrările în teren continuă, iar potrivit asigurărilor oferite pe căi instituționale, proiectul metroului are finanțarea asigurată

„Am spus și am repetat, acest contract este încheiat după toate procedurile legale, după ce a fost avizat atât de Autoritatea Națională de Achiziții Publice (ANAP), cât și de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Acest proiect are contractul de finanțare semnat și în execuție”, a explicat, joi, primarul Emil Boc, în cadrul ședinței de Consiliu Local. 


Lucrările în teren la proiectul metroului din Cluj au debutat la începutul lunii iunie, iar ulterior acestea au continuat pentru relocarea utilităților, etapă premergătoare realizării celor două galerii de metrou. 

CITEȘTE ȘI: 
«Cârtițele» pentru săpăturile subterane la metrou ajung, în toamnă, la Cluj. Viceprimarul Dan Tarcea: „Vor lucra neîntrerupt, astfel încât să nu fie niciun fel de blocaj”.

Pe parcursul lunilor de toamnă, lucrările vor viza organizarea de șantier pentru noile stații și pregătirea pentru asamblarea «cârtițelor» în vederea săpăturilor subterane la metrou.


Calendarul lucrărilor la metroul din Cluj

Potrivit structurii lucrărilor la proiectul metroului, „cârtițele” vor fi asamblate în perioada următoare pentru a face posibile săpăturile subterane. 

„Pot să vă spun că în perioada următoare se derulează o serie de lucrări la proiectul metroului. 


La sfârșitul lunii august va avea loc organizarea de șantier în zona stației Teilor, unde vor fi amplasate cele două TBM, adică cele două «cârtițe».

În septembrie se vor desfășura lucrări de excavare a straturilor de acoperire aferente puțului de lansare a TBM-urilor în zona stației 2 Teilor, lucrări de amenajare a terenului în stația Copiilor, lucrări preliminare de organizare a șantierului între stații.


În luna octombrie încep lucrările de asamblare a «cârtițelor», iar în noiembrie se vor realiza șanțuri ghidate, pereții mulați la stația Sănătății. 

În decembrie - realizare pereți mulați la stația Copiilor și relocarea utilajelor la stația Mănăștur, precum și descărcarea arheologică la stația Sf. Maria. 

În consecință, lucrările de la metrou continuă și au finanțarea asigurată. Discuțiile dintre Guvern și Comisia Europeană sunt proceduri instituționale. Când vor apărea date care trebuie comunicate public, o vom face ca atare. Ieri am fost la București și m-am asigurat că acest proiect are finanțarea asigurată pentru a putea merge mai departe”, a explicat edilul Emil Boc.

Informațiile au fost prezentate în contextul în care în spațiul public au apărut informații contradictorii, potrivit cărora Comisia Europeană va retrage finanțarea de 300 de milioane de euro pentru metroul din Cluj.

„Jalonul cu microîntreprinderile, selecțiile din companiile din energie şi pe transporturi, metroul de la Cluj-Napoca sunt problemele pe cererea de plată numărul 3 din PNRR”, declara săptămâna trecută premierul Marcel Ciolacu.

După întâlnirea de la Bruxelles cu președintele CE, Ursula von der Leyen, Ciolacu a susținut că este ferm convins că o anumită sumă din cererea de plată numărul 3 din PNRR va fi reţinută pe o perioadă de minimum 6 luni, dar „asta nu înseamnă că România va pierde acei bani”. Premierul a precizat că problemele vizează jalonul cu microîntreprinderile și companiile din energie, iar la capitolul transporturi este vizată finanțarea proiectului metroului din Cluj.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Emil Boc despre lucrările la metrou: „Contractul este în derulare și în toamnă sosesc cârtițele. Noi ne vedem de treabă și ne continuăm proiectul”

Ultimele Stiri
abonare newsletter