Administrație
Ritmul investițiilor din Cluj, contestat. Emil Boc: „Toate proiectele majore merg înainte”.
Contre în Consiliul Local între putere și opoziție pe tema stadiului implementării proiectelor majore ale Clujului.
Ședință extraordinară de Consiliu Local, luni, 23 decembrie. |Primăria Cluj-Napoca - Facebook
Înainte de votarea proiectelor de pe ordinea de zi, primarul Emil Boc a precizat că implementarea unor proiecte (fără să le nominalizeze) durează din cauza unor proceduri ce nu țin de primărie.
„În luna aprilie-mai a anului viitor vom avea raportul de execuție bugetară pe întreg anul 2024. Decembrie este luna în care se fac cele mai multe plăți. Sunt convins că și anul acesta vom atinge 70% execuție bugetară, ceea ce ne arată că suntem pe un drum bun. Diferențele pe care le avem până la 100% sunt legate de anumite probleme care vizează implementarea unor proiecte care nu depind de primărie, de fonduri din altă parte sau de realizarea unor proceduri administrative. Doar gândiți-vă că avem de făcut o licitație pentru a cumpăra o sală de sport. Dacă se va încheia procedura până la sfârșitul anului, execuția va fi mai bună. Toate aceste lucruri depind de unele proceduri care sunt în curs și trebuie respectate. În privința celorlalte proiecte europene și de PNRR nu avem probleme majore astăzi încât să fie în pericol. Ele sunt în diverse grade de implementare. Am convingerea că vom atinge 70% execuție bugetară, la fel ca anii trecuți”, a spus Boc.
USR, prin vocea consilierului local Paul Helmer, a încercat să reproșeze municipalității faptul că, an de an, investește mai puțin decât își propune la începutul anului.
„M-am uitat peste execuția bugetară, la nivel macro, vorbim de o supraevaluare a încasărilor cu 1 mld de lei, erau bugetate 4,7 mld. lei și încasate doar 3,69 mld, iar la cheltuieli era o supraevaluare de 2,2 mld, bugetat 5,2 miliarde și plătit 3 miliarde, ceea ce ne ducea la un 58%, iar cheltuielile pe dezvoltare, investițiile depășeau un pic 50% (…) sunt niște cifre care arată că ceva nu ar fi în regulă. Raportat la obiectivele pe care le avem, sunt cifre destul de mici. Noi spunem la începutul anului că cheltuim 100 de milioane pe proiecte și la finalul anului cheltuim doar 50 de milioane, înseamnă că ori se întâmplă proiectele mai încet ori nu am folosit suficient de bine toți banii pe care i-am avut la dispoziție”, a spus Helmer.
Primarul Emil Boc a replicat că toate proiectele anunțate de municipalitate merg mai departe și că nu există blocaje.
„Aceasta nu este execuția finală bugetară. Va fi în jur de 70% după aprecierile mele. Rectificările de buget se fac în funcție de cifrele naționale. Dacă prognozele de creștere economică se schimbă la nivel national, evident și cotele care urmau să fie repartizate sunt diminuate. În consecință, și noi trebuie să facem ajustările financiare necesare. Diversele crize sau momente care apar în economia mondială, europeană sau națională nu le putem imputa primăriei, care trebuie să își adapteze bugetele în raport cu ce există la nivel national.
Faptul că sumele din PNRR nu sunt rambursate asta nu înseamnă că nu sunt plătite. Proiectele merg mai departe, nu avem niciun proiect blocat nici din motive financiare, nici din motive tehnice. Există greutăți la toate aceste proiecte pe care le avem, dar ele își urmează parcursul.
Pe parcursul anului apar elemente noi legate de procedură, de licitații, de firme, de contestații. De fiecare dată trebuie să adaptezi aceste mecanisme financiare. Cine nu înțelege poate să caute acul în carul cu fân. Arătați-mi o firmă care de la începutul anului și până la sfârșit nu mișcă o virgulă în buget în funcție de ceea ce se întâmplă pe piață”, a mai spus primarul Emil Boc.
Consilierii locali au fost convocați, luni, în ședință extraordinară pentru a aproba execuția bugetului general al municipiului Cluj-Napoca Un alt proiect l-a constituit rectificarea bugetului pe anul 2024.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: